dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "operatori"

Lărgirea plajelor cu până la 150 de metri a atras și multe critici din partea operatorilor privați și a turiștilor. Pe de o parte, hotelierii au cerut ca Apele Române să permită amenajarea acestor noi porțiuni de nisip, astfel ca turiștii să nu fie nevoiți să parcurgă o distanță considerabilă pentru a-și cumpăra ceva de băut, iar pe de altă parte, oamenii s-au plâns de calitatea nisipului. Însă, conform legii, noile porțiuni de nisip nu vor putea fi exploatate economic timp de cinci ani.

În locul turiștilor de pe plajele din Eforie se aud acum buldozerele care muncesc de zor. Sectoarele de plajă vor fi lărgite cu 50 de hectare, iar nisipul va fi adus din largul mării. Lucrările se desfășoară pe o distanță de aproximativ km, în zona cuprinsă de portul Belona și până la intrarea în localitatea Tuzla. În Eforie porțiunile de nisip se vor extinde și până la 140 de metri lungime, iar recepția finală ar urma să aibă loc în anul 2024.

Amenzi de 11 milioane de lei și aproape 500 de hoteluri și restaurante sancționate sunt doar câteva dintre cifrele cu care s-a încheiat sezonul estival din acest an. Patronii din domeniul ospitalității de pe litoral se plâng că multe probleme au fost cauzate de lipsa de comunicare cu instituțiile statului, care s-au grăbit apoi să-i controleze. Oficialii de pe litoral le promit ajutor patronilor ca să ridice povara controalelor.

Au fost cu 20% mai puțini turiști spre deosebire de anul 2019, un an de referință pentru stațiunile de pe litoralul românesc. O arată cifrele înregistrate la final de sezon de către operatorii economici. Mamaia a fost cea mai afectată, iar motivele decăderii acesteia au fost multe, susțin reprezentanții în turism care își doresc să reușească să pună în practică noi strategii de dezvoltare. De cealaltă parte, se pare că stațiunile din sudul litoralului au detronat anul acesta stațiunea Mamaia.

În mai puțin de o săptămână se termină vacanța de vară a copiilor. Însă, acest lucru a stârnit multe nemulțumiri în rândul părinților și elevilor cât și printre cei care activează în industria turismului. Mulți hotelieri și agenți de turism spun că ofertele lansate la final de sezon aproape că nu se mai justifică pentru că mulți turiști nu mai pot ajunge la mare.

Lipsa de promovare a stațiunii Mamaia, dar mai ales a turiștilor și a clienților, i-a determinat pe unii dintre agenții economici să renunțe la propriile afaceri și caută acum să își recupereze investițiile prin vânzarea lor la cheie. Acest lucru a făcut ca site-urile de specialitate să se umple acum cu anunțuri de acest gen.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233