dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "obligatoriu"

Doar cei care s-au vaccinat, au un test negativ sau au trecut prin boală vor putea merge la restaurant, cinema, sala de sport și petreceri, atunci când rata de infectare va trece de 3 la mie. Patronii de localuri de la malul mării sunt împărțiți în două tabere. Unii spun că măsura este bună pentru că astfel nu vor mai fi nevoiți să trimită oamenii în șomaj, așa cum au făcut anul trecut. Alții sunt de părere că această decizie nu va face decât să le scadă veniturile. Și asta pentru că, susțin aceștia, nu sunt mulți constănțeni care s-au vaccinat, iar din acest motiv, vor avea puțini clienți. În municipiul Constanța, rata de infectare a ajuns la 2.98 de cazuri la mia de locuitori.

Valurile de relaxare i-au făcut pe unii constănțeni să uite că încă suntem în pandemie. Și asta se vede cel mai bine atunci când vine vorba de purtarea măștii de protecție. Chiar dacă încă este obligatorie în spațiile aglomerate sau închise nu toți oamenii o mai poartă. Pentru mulți a devenit opțională, deși specialiștii atrag atenția că pericolul încă nu a trecut. Unii oameni s-au conformat și și-au pus masca de protecție doar la vederea camerei de filmat.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233