Rezultate pentru eticheta "obiectiv"
Victoria din ultimul meci al anului, contra lui Dinamo București, chiar înaintea vacanței de iarnă l-a mai detensionat pe Gheorghe Hagi. La ultima conferință de presă din 2021, pe lângă planurile de viitor pe care le are, „Regele” anunțat și cât câștigă ca antrenor la clubul pe care îl patronează.
După două sezoane în care Viitorul s-a luptat pentru salvarea de la retrogradare, noul Farul are ambiții mari încă din primul an în Liga Întâi. Primul obiectiv al formației de pe litoral este clasarea între primele șase echipe ale campionatului la finalul sezonului regulat. Primul meci al constănțenilor este programat pentru 18 iulie, în deplasare, contra celor de la UTA Arad.