Rezultate pentru eticheta "multumiti"
S-a mai deschis o secție a Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța, dar cu mai puține paturi: „Suntem mulțumiți că putem să venim în sprijinul constănțenilor și al turiștilor”
S-au deschis unele secții din cadrul Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța, însă numărul de paturi este mai mic. Dacă înainte de incendiu, în clădirea principală erau 160 de paturi, după finalizarea lucrărilor vor fi doar 80 de paturi funcționale. Alte 52 vor fi disponibile și în spitalul modular care va fi construit în curtea unității medicale. Mai mult, saloanele care au fost renovate sunt dotate cu senzori de oxigen și ventilație automată, după toate standardele de securitate.
Lipsa toaletelor publice rămâne în continuare o problemă a litoralului românesc. În stațiunea Mamaia există câteva grupuri sanitare însă, pentru acestea, turiștii sau constănțenii trebuie să scoată chiar și patru lei pentru a le putea folosi. Și cum în ultima perioadă cam toate s-au scumpit, mulți preferă să țină de bani așa că dau o fugă fie în camera de hotel sau acasă, fie la o terasă sau restaurant. Însă, și în aceste cazuri există riscul ca patronii să nu-i lase la toaletă, decât dacă sunt clienți. Așa că, o parte dintre aceștia, recunosc că aleg ca soluție... marea.
Unii profesori și părinți constănțeni, nemulțumiți de modificările aduse sistemului de învățământ: „Schimbările acestea prea bruște și prea de la an la an sunt bulversante”
Este oficial. Din anul școlar viitor media notelor va fi încheiată doar o singură dată, iar tezele nu vor mai fi obligatorii. Concret, s-a decis ca numărul minim de note pentru o disciplină să fie egal cu N+3, unde N este numărul de ore alocat săptămânal pentru o anumită disciplină. Ceea ce înseamnă că dacă, de exemplu, la matematică există două ore pe săptămână, profesorul îi va pune elevului cinci note. Cursurile vor începe pe 5 septembrie.
Trotinetele electrice, aruncate pe străzile orașului. Constănțenii sunt nemulțumiți și cer soluții: „Le lasă la întâmplare. Nu e normal. Cei care le au ar trebui să țină cont de ele”
Văzute inițial ca pe o alternativă pentru mobilitatea urbană, trotinetele electrice care au umplut orașul s-au transformat rapid într-un coșmar. Și asta din cauza faptul că multe dintre ele ajung să fie abandonate la întâmplare, fie pe spațiile verzi, în stațiile de autobuz, fie pe locurile de parcare sau chiar în mijlocul străzii.
Chiar dacă mai este de disputat un singur meci din actuala ediție a Ligii Întâi, oficialii Farului au început să își facă bilanțul după acest sezon. Primul an de la revenirea pe prima scenă le-a adus „marinarilor” o prezență în play-off-ul campionatului, însă aceștia și-ar fi dorit chiar mai mult de atât. Formația de pe litoral dispută ultima partidă a sezonului de la ora 20.30, contra Universității Craiova.
Unii studenți sunt nemulțumiți de decizia de a reîncepe cursurile în format fizic: „E prea brusc”. În acest sens, a fost lansată o petiție
Odată cu ridicarea stării de alertă, toate universitățile din România au revenit la predarea față în față. Vestea n-a fost însă primită cu bucurie de toți studenții. Majoritatea celor care studiază în alte orașe decât cele de reședință spun că anunțul i-a luat pe nepregătite și că n-au avut suficient timp pentru a se organiza. În semn de protest, aceștia, dar și alți colegi de-ai lor, au lansat o petiție în mediul online prin care solicită continuarea studiilor în format hibrid.
Nemulțumiți de lucrările de pe plajă, locuitorii din Corbu au inițiat o petiție: „La ce asistăm? La un dezastru. O oază de liniște își trăiește sfârșitul”
Sute de oameni au semnat petiţia privind „Stoparea construcției de pe plaja Corbu și readucerea terenului la starea inițială”. Locuitorii au rămas surprinși de investiție și promit că vor încerca prin toate mijloacele posibile să o blocheze. În acest moment, pe plaja Corbu muncitorii ridică de zor ansambluri rezidențiale și vile de lux, chiar lângă mal. De la vară, aceasta va deveni o altă stațiune comercială, iar farmecul zonei va fi pierdut printre blocuri, mașini și localuri exclusiviste.