Rezultate pentru eticheta "multumiti"
Tot mai puțini elevi și studenți își doresc un loc de muncă pe litoral. Hotelierii au apelat la angajați străini: „Sunt mulțumiți, sunt și harnici, lucrează”
Sezonul estival se apropie cu pași repezi, iar unii operatorii de pe litoral se tem că nu vor avea suficienți angajați, motiv pentru care aleg să aducă în țara noastră tineri străini pe care să-i integreze într-o echipă. În ultimii ani, cererea din partea românilor a scăzut considerabil, susțin hotelierii și asta pentru că cei mai mulți sunt tentați să plece în alte țări unde veniturile sunt mult mai atractive. Cele mai căutate posturi sunt și în acest an cele de ospătar, barman, bucătar și cameristă, iar salariile pornesc de la 2.500 lei și pot ajunge și la 5.000 lei pe lună.
Constănțenii au luat cu asalt tarabele cu mărțișoare încă de la primele ore. Totuși, comercianții sunt nemulțumiți de vânzări
Mărțișorul este cel mai frumos, dar și simbolic cadou pe care îl oferă oamenii, semn că primăvara a venit. Micul obiect cu șnur împletit dintr-un fir alb și unul roșu a fost cel mai căutat astăzi. În piețe a fost forfotă. Fie că l-au cumpărat pentru doamnele profesoare, fie pentru colegi, familie, prieteni sau soție, cu toții au căutat mărțișorul perfect. Nici prețurile nu au fost prea ridicate. Pentru constănțeni, acestea au fost accesibile. Însă, în ciuda aglomerației, pe chipul comercianților se putea citi dezamăgirea. Vânzările, spun ei, nu mai sunt cele care erau odată.
Asfaltată integral în urmă cu patru ani, o stradă din Constanța le dă mari bătăi de cap șoferilor. ''În tot orașul este un haos, dar aici nu se mai poate''
Asfaltată integral în urmă cu patru ani, o stradă din Constanța le dă mari bătăi de cap șoferilor. Au apărut gropi în asfalt, iar conducătorii auto sunt nevoiți să facă slalom printre ele în încercarea de a le evita. Reprezentanții primăriei spun că se cunoaște problema și zona respectivă a mai fost reparată de-a lungul timpului. Acum, când vremea o să le permită, vor încerca să le acopere.
CONSTANŢA. Elevii care participă la olimpiade sau concursuri, nemulțumiți că munca nu le este răsplătită. ''Copiii trebuie motivați și financiar. Sunt elevi extrem de buni''
Indiferent de câte olimpiade sau concursuri câștigă un elev, acesta primește o singură bursă de performanță. Lucru care îi nemulțumește pe unii elevi constănțeni care au obținut de-a lungul anului școlar mai multe premii. Nici o parte dintre profesori nu sunt de acord cu acestă variantă. Consideră că elevii ar trebui răsplătiți pentru fiecare concurs câștigat. Valoarea bursei de performanță este de 500 de lei.
Scandal la Şcoala 30 din Constanţa. Părinţii au protestat în curtea unităţii, nemulțumiți că elevii ar putea să rămână fără profesoara de matematică
Scandal la o școală din Constanța. Părinții unor elevi din clasa a V-a au protestat în curtea unității de învățământ, nemulțumiți de faptul că ar putea rămâne copiii lor fără profesoara de matematică pe care o îndrăgesc. Aceștia au strâns deja aproximativ 100 de semnături într-un memoriu și o petiție pe care le vor duce la Inspectoratul Școlar Județean Constanța. Problemele ar fi apărut în urma unor discuții în contradictoriu între profesor și părinții unei eleve.
„Nu avem condiții. Stai în ploaie, stai în frig”. Unii instructori auto din Constanța sunt nemulțumiți de parcarea de unde pleacă viitorii șoferi pentru a susține proba practică
„Condiții inumane” în parcarea de unde pleacă viitorii șoferi pentru a susține proba practică. Este părerea celor mai mulți instructori auto. Mai grav este că atunci când vine vorba de amenajarea zonei, „mingea” este pasată de la unul la altul. Instructorii spun că au trimis mai multe solicitări către primărie să vină să le facă un adăpost, pe când reprezentanții municipalității susțin că nu primit niciun document în acest sens. Așa că, până când se va găsi o soluție, cursanții, dar și examinatorii vor fi nevoiți să-și aștepte rândul la examenul auto, în vânt, soare, frig, ninsoare sau ploaie.
A plouat cu amenzi pe litoral. Operatorii din HoReCa sunt nemulțumiți și reclamă faptul că verificările nu sunt riguroase, iar discrepanțele sunt prea mari: „Ceva nu e în regulă”
Amenzi de 11 milioane de lei și aproape 500 de hoteluri și restaurante sancționate sunt doar câteva dintre cifrele cu care s-a încheiat sezonul estival din acest an. Patronii din domeniul ospitalității de pe litoral se plâng că multe probleme au fost cauzate de lipsa de comunicare cu instituțiile statului, care s-au grăbit apoi să-i controleze. Oficialii de pe litoral le promit ajutor patronilor ca să ridice povara controalelor.
Conservele pentru iarnă, mai scumpe anul acesta. Prețul legumelor a crescut, iar comercianții sunt și ei nemulțumiți: „Tomberoanele sunt pline. Cum să nu aruncăm dacă omul nu poate să ia?”
Zacusca și murăturile sunt vedetele toamnei, însă dacă până acum pentru aceste produse prețul era accesibil, acum se pare că a explodat. Fie că aleg să prepare în propria bucătărie, fie că vor lua direct de la producători ori din marile magazine, gospodinele vor scoate mai mult din buzunar pentru a-și umple cămara. Prețul la legume s-a majorat chiar și cu 50% față de anul trecut. De cealaltă parte, producătorii își fac griji că vor rămâne cu marfa pe tarabe și vor fi nevoiți să o arunce la gunoi.
Unele locuri de joacă din Constanța, periculoase pentru cei mici. Părinții sunt nemulțumiți: „Sunt stricate de cei mai mari sau se strică și nu sunt reabilitate”
Leagăne lipsă ori rupte, tobogane sparte ori spații insuficiente. Aceasta este situația reală a multor locuri de joacă din municipiul Constanța. Chiar dacă au fost reabilitate în ultimii ani, cele mai multe dintre ele sunt deja aproape distruse. Unul dintre acestea este chiar în vecinătatea Primăriei. Municipalitatea spune că ar urma să fie refăcute locurile de joacă, însă nu se știe exact când urmează să se întâmple acest lucru.