dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "modernizata"

O navă unică în marina militară română a primit haine noi și este gata să execute misiuni atât pe Marea Neagră cât și internaționale. Este vorba despre nava maritimă pentru scafandri „Grigore Antipa”care a fost reparată și modernizată. Practic, nava veche de 44 de ani a fost adusă la standardele actuale prin schimbarea echipamentelor de la bord, a elementelor de rezistență dar și a cabinelor și interiorului.

Frig, căldură sau ploaie. Cu asta se confruntă comercianții din Piața Griviței aproape în fiecare zi. Condițiile în care își desfășoară activitatea sunt inumane, spun aceștia și s-au săturat să mai aștepte intervenția autorităților. Din 2016 nu au primit decât promisiuni peste promisiuni, însă fără nimic concret. Acum, piața a intrat din nou în vizorul autorităților care vor să o reabiliteze și să o modernizeze. De cealaltă parte, constănțenii sunt sceptici și nu cred că municipalitatea va face ceva prea curând.

Secția de spitalizare copii din cadrul Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța a fost extinsă și relocată într-o altă aripă a unității medicale. Aici sunt disponibile momentan 17 paturi, iar în curând numărul acestora se va suplimenta. Și pe secțiile de spitalizare adulți 1 și 2 lucrările au fost finalizate. Pacienții sunt mulțumiți de noile condiții și de felul în care sunt îngrijiți.

Se lucrează în continuare pe Strada Putnei din cartierul Anadalchioi. Echipele municipalității au intervenit încă de dimineață pentru a pregăti terenul. După ce vor termina de excavat și de pus piatră, aceștia vor turna primul strat de asfalt.

Fântâni arteziene, mobilier stradal inteligent și iluminat public modern - asta ar urma să avem pe strada Ștefan cel Mare în aproximativ doi ani de zile. Un proiect cu fonduri europene, în valoare de 90 de milioane de lei, prin care se dorește modernizarea zonei centrale a orașului, urmează să înceapă în mai puțin de două luni, promite Primăria. Odată cu aceste investiții, condițiile de mediu vor fi îmbunătățite, iar emisiile de gaze cu efect de seră vor fi reduse cu 1,7%.

În curând, atleții constănțeni își vor putea desfășura antrenamentele în condiții de siguranță. Pista de atletism de pe stadionul Farul va fi modernizată. Bucățile deteriorate au fost decopertate și a fost turnat primul strat de mixtură.

Țara Piticilor, îmbracă haine noi. Parcul a fost închis din cauza coronavirusului. Motiv pentru care, angajații Regiei Autonome „Exploatarea Domeniului Public și Privat” au efectuat mai multe lucrări de modernizare. Aceste lucrări se aproprie de finalizare.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233