dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "miri"

Este a treia zi în care angajații Casei Județene de Pensii din Constanța au ieșit în stradă. Alături de ei au fost astăzi și cei de la ITM și de la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială. Oamenii și-au strigat nemulțumirile în fața instituției și au cerut salarizare egală pentru toată lumea. Protestul lor vine după ce angajații din CAS-uri au reușit să obțină majorările salariale solicitate în urma unei greve prelungite. Dacă Guvernul nu va veni cu soluții și pentru ei, angajații amenință că vor intra în grevă generală.

Polițiștii au ieșit din nou stradă. Sindicatele și Federațiile afiliate Blocului Național Sindical au protestat astăzi în faţa Ministerului Finanţelor, din cauza măsurilor fiscale anunţate de Guvern. Sindicaliștii au dat cu fumigene. Protest a fost și în fața Ministerului Muncii. Oamenii vor, printre altele, aplicarea, în integralitate, a legii salarizării, actualizarea normei de hrană, precum și a sporului pentru suprasolicitare neuropsihică.

Lucrările la Spitalul modular au intrat în linie dreaptă. Noul corp din incinta Spitalului de Boli Infecțioase Constanța va fi dotat cu Computer tomograf, ATI, RMN, farmacie și laboratoare. Valoarea estimată este de 10 milioane de euro, fonduri alocate de Uniunea Europeană și Primăria Constanța. Până la finalul anului, noua structură modular va fi funcțională.

Centrul Militar de Scafandri din Constanța se afla în mijlocul unui scandal cu acuzații despre monopol în domeniul scafandreriei, despre abuzuri și interpretarea unor legi în domeniu care afectează firmele private din zona civilă a profesiei. Orice scafandru care trebuie să urmeze cursuri, să facă vizită medicală sau alte formalități, depinde de acest Centru de Scafandri, care nu are concurență, iar scufundătorii de profesie spun că asta omoară inițiativa privată.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233