Rezultate pentru eticheta "militare"
Protest al Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, de Ziua Armatei. ''Ne-au tăiat până și mândria de a fi militari''

De Ziua Armatei alții au ieșit în stradă. Militarii rezerviști și sindicaliştii din Poliţie şi Penitenciare au protestat astăzi în capitală împotriva autorităților Statului Român. Oamenii cer guvernanților reducerea și plafonarea prețurilor la energie și gaze naturale. De asemenea, sindicaliștii vor să se aplice în integralitate legea salarizării și a pensiilor militare de stat.
Zeci de reprezentanți ai pensionarilor militari și-au strigat din nou nemulțumirile: „Nevoile ne scot în stradă”

Reprezentanții Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, dar și membrii Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România și-au strigat din nou nemulțumirile. Aceștia au protest iar, timp de trei ore, în fața Ambasadelor Franței și Germaniei din capitală. Oamenii nu sunt de acord cu măsurile adoptate de Guvern din ultima perioadă. Ele vizează, printre altele, înghețarea pensiilor civile și militare și îngrădirea structurilor militare.
Emoții pentru absolvenții Școlii Militare de Maiștri Militari ai Forțelor Navale ''Amiral Ion Murgescu''. ''Mi-a plăcut foarte mult milităria. Am simțit că acolo îmi este locul''

Emoții au avut și absolvenții Școlii Militare de Maiștri Militari ai Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu”. Cu toții sunt mândri că au terminat o școală de prestigiu, care le va da posibilitatea să urmeze o carieră în domeniul militar. Sunt plini de speranță și spun că au ales această meserie pentru că iubesc uniforma și vor să-și apere țara cu mândrie. Îi așteaptă acum un nou drum, o nouă „misiune” , un nou „pas” spre un viitor mai bun. Mândri de copiii lor au fost și părinții care au asistat de pe margine la festivitate.