dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "medicina"

A trecut un an de când cel mai cunoscut medic psihiatru din Constanța și șef al secției din Spitalul Județean de Urgență și-a dat demisia. Decizia a fost o binecuvântare pentru Diana Cîrjaliu, care după aproape 30 de ani de carieră în medicină își urmează pasiunile și și-a regăsit echilibrul. În timp, și-a transformat clinica privată din Constanța într-o adevărată galerie de artă.

Medicii de familie vor fi chemați la muncă suplimentară. Pe lângă teren, consultații la cabinet și monitorizarea pacienților cu Covid-19, aceștia trebuie să îi informeze, programeze și să aibă în evidență eventualele reacții adverse ale celor care s-au vaccinat. Acest serviciu va fi remunerat cu 30 până la 60 de lei pentru fiecare pacient.

Consultațiile la distanță pot fi acordate până la 31 martie. Medicul de familie va putea monitoriza în continuare starea de sănătate a pacienților prin mijloace electronice. Ceea ce înseamnă că, oamenii vor primi rețete și consultații în mediul online. Pentru serviciile medicale nu este nevoie de cardul de sănătate.

Peste 80 de studenți de la Facultatea de Medicină a Universității Ovidius din Constanța vor face voluntariat în spitalele COVID-19 din județ. Este modalitatea lor de a își arăta sprijinul față de doctorii care luptă de luni de zile cu noul coronavirus. Astăzi vă prezentăm 2 tineri care au ales să se implice activ în criza sanitară.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233