dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "materiale"

Secția de spitalizare copii din cadrul Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța a fost extinsă și relocată într-o altă aripă a unității medicale. Aici sunt disponibile momentan 17 paturi, iar în curând numărul acestora se va suplimenta. Și pe secțiile de spitalizare adulți 1 și 2 lucrările au fost finalizate. Pacienții sunt mulțumiți de noile condiții și de felul în care sunt îngrijiți.

Sportivi, antrenori, conducători de cluburi, dar mai ales constănțenii așteaptă de ani buni o Sală Polivalentă, care să ia locul Sălii Sporturilor, care este depășită din toate punctele de vedere. Problema costruirii s-a pus pentru prima dată în 2016, dar întregul proiect este departe de a se fializa, chair și după șase ani. Constructorul dă vina pe scumpirea materialelor, dar și pe birocrația care îngreunează întregul proces de obținere a avizelor.

Mirosul de fum încă este insuportabil în subsolul blocului de lângă Campusul Universității „Ovidius”. Aici au ars mai multe materiale textile iar focul s-a extins pe toată suprafața încăperii. Locatarii care se aflau atunci în casele lor s-au speriat și au părăsit imediat locuințele. Acum, la câteva ore de la izbucnirea incendiului, oamenii așteaptă ca autoritățile să facă o anchetă pentru a afla cauzele producerii acestuia.

Artificii, petarde și pocnitori - sunt doar câteva dintre zgomotele cu care ne-am obișnuit la trecerea dintre ani. Pe cât sunt de îndrăgite de unii, pe atât sunt de contestate de constănțenii care s-au săturat de sunetele puternice, în această perioadă a anului. Autoritățile atrag însă atenția că aceste materiale sunt periculoase și este nevoie de autorizații speciale pentru a fi comercializate. Este și motivul pentru care mulți vânzători s-au mutat în online.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233