dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "lut"

S-au apucat de treabă în noiembrie, dar n-au terminat nici până acum. Este vorba de strada Opalului din orașul Constanța. Locuitorii din zonă sunt revoltați de faptul că artera de circulație a fost decopertată anul trecut și de atunci nimeni nu a mai făcut nimic. Mai mult, șoferii sunt nevoiți să meargă cu mașinile prin canalizări, gropi și pietre și de fiecare dată își lovesc autoturismele. Pentru acestă problemă, autoritățile caută soluții. Însă, în ceea ce privește asfaltarea străzii, oamenii mai au de așteptat.

Aproximativ 30 de minute. Atât trebuie să aștepte năvodărenii autobuzul care leagă orașul Constanța de Năvodari și asta în cazul în care au noroc să se urce în primul mijloc de transport în comun. De cele mai multe ori, oamenii susțin că, din cauza aglomerației, sunt nevoiți să aștepte următoarea mașină. Mai mult, cer suplimentarea numărului de stații, dar și rectificarea tarifului biletului. Autoritățile au avut deja câteva discuții, iar în acest moment se caută soluții pentru remedierea acestor probleme.

Imagini dezolante pe plajele de pe litoral. O furtună puternică a avut loc în largul Mării Negre și a umplut plajele de gunoaie. Toate deșeurile care au fost lăsate de turiști pe nisip au fost măturate de vânt și duse în apă la sfârșitul verii. Acestea plus cele aruncate din bărci sau nave au fost aduse de valuri înapoi, cele mai multe fiind obiecte din plastic.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233