dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "instructori"

„Condiții inumane” în parcarea de unde pleacă viitorii șoferi pentru a susține proba practică. Este părerea celor mai mulți instructori auto. Mai grav este că atunci când vine vorba de amenajarea zonei, „mingea” este pasată de la unul la altul. Instructorii spun că au trimis mai multe solicitări către primărie să vină să le facă un adăpost, pe când reprezentanții municipalității susțin că nu primit niciun document în acest sens. Așa că, până când se va găsi o soluție, cursanții, dar și examinatorii vor fi nevoiți să-și aștepte rândul la examenul auto, în vânt, soare, frig, ninsoare sau ploaie.

30 de ore de conducere nu sunt suficiente pentru a scoate pe șosele șoferi începători. Este părerea multor instructori auto, dar și a unor cursanți care spun că șoferia necesită timp, de aceea cei mai mulți sunt nevoiți să îsi suplimenteze orele de condus. De-a lungul anilor, profesorii au solicitat mărirea plafonului de ședinte, însă nici până acum nu s-a întâmplat acest lucru.

Doar un sfert dintre cei care vor să devină șoferi promovează ambele probe. O arată datele din prima jumătate a anului și o spun și instructorii, care dau vina pe distanța de timp mare dintre proba teoretică și cea practică. De cele mai multe ori, cursanții trebuie să susțină probele de două-trei ori, înainte de a se vedea cu permisul în mână. Iar dacă la teorie promovabilitatea este peste 50%, partea de traseu este, în mare parte, picată de cei care vor să devină șoferi.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233