Rezultate pentru eticheta "grave"
Unu din trei copii primește imagini cu conținut sexual pe Internet. Asociația Salvați Copiii trage un semnal de alarmă: „Fenomenul provoacă repercusiuni grave asupra copiilor”
Un copil petrece în medie cel puțin patru ore pe internet, iar trei din zece primesc videoclipuri sau imagini cu un conținut sexual. Sunt date oficiale, prezentate de Salvați Copiii și care arată că, din păcate, prea puțini sunt cei care au curaj să discute cu un adult despre aceste probleme. Organizația își dorește printr-o amplă campanie să stopeze acest fenomen.
Acuzaţii grave la adresa autorităților din Tulcea. Caii din Delta Dunării, prinşi şi duşi către abatoare: ''Erau sute de cai și cel puțin două treimi dintre ei au fost exterminați''
Sunt prinși, chinuiți și răniți. Este vorba de caii din Delta Dunării. Se pare că animalele ar fi fost prinse și apoi transportate ilegal către abatoare. Cel puțin asta susține o organizație care i-a filmat pe presupușii vinovați în timp ce transportau caii. Ba mai mult, membrii organizației au făcut mai multe sesizări pe care le-au trimis autorităților abilitate. Aceștia susțin că, în Delta Dunării, acționează o rețea de traficanți de cai.
Aerul condiţionat, pericol pentru sănătate. ''Există bacterii ce provoacă pneumopatii și pneumonii destul de grave''
În zilele caniculare, precum cele din această perioadă, cea mai la îndemână metodă de a ne răcori este folosirea aerului condițonat. Însă aceasta nu este și cea mai sănătoasă variantă spun medicii, care trag și un semnal de alarmă în acest sens. De cealaltă parte, unii oameni susțin că aleg să facă un duș rece, alții consideră că dacă ai o imunitate puternică, nimic nu te poate îmbolnăvi.