dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "gratuita"

Deși părea o veste bună, parcarea gratuită doar pe timpul nopții îi nemulțumește pe unii hotelieri și turiști. Aceștia susțin că Mamaia ar fi trebuit să funcționeze ca restul stațiunilor din Mangalia, unde administrația a hotărât ca parcarea să fie gratis nonstop pe toată perioada sezonului. De cealaltă parte, alții se mulțumesc și cu puțin și spun că și gratuitatea parțială este bună, decât deloc.

Controversata taxă pentru parcare din stațiunea Mamaia rămâne în vigoare. Primăria a propus să fie eliminată pe timpul nopții, consilierii locali au convenit s-o scoată după orele 20, însă în cele din urmă nu s-au mai înțeles la vot. Indignarea și nemulțumirea operatorilor economici din stațiune, dar și a turiștilor au apărut imediat.

Unii hotelieri, dar și agenți de turism cer autorităților locale să preia modelul Mangalia. Asta după ce primarul municipiului Constanța a anunțat, la sfârșitul săptămânii trecute, că șoferii care își lasă mașina în oraș sau în stațiunea Mamaia ar putea să nu mai plătească pararea. Însă, doar pe timp de noapte. Mâine se va decide dacă se renunță sau nu la această metodă. În acest moment, un turist plătește aproximativ 100 de lei pentru o zi, în stațiunea Mamaia.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233