dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "gene"

Doctorul Viorel Jinga a primit titlul de ,,Doctor Honoris Causa”. Acest gest a venit în urma eforturilor sale depuse de-a lungul activității profesionale, dar și datorită impresionantelor funcții pe care le-a ocupat în medicină. În acest moment pe lista profesorului se află un proiect menit să ajute și să formeze atât profesorii, cât și studenții din Constanța.

Angajații Casei de Pensii din Constanța intră, de mâine, în grevă de avertisment. Reprezentanții instituției vor protesta între 08.00 și 10.00. Așadar, constănțenii trebuie să știe că activitatea va fi complet blocată timp de două ore. Sindicaliștii cer salarii egale cu cele din alte instituții, cum ar fi ANAF, vor condiții mai bune de lucru, plata orelor suplimentare sau rezolvarea deficitului de personal. În cazul în care revendicările nu le vor fi soluționate, aceștia amenință că intră în grevă generală de săptămâna viitoare.

Este a treia zi în care angajații Casei Județene de Pensii din Constanța au ieșit în stradă. Alături de ei au fost astăzi și cei de la ITM și de la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială. Oamenii și-au strigat nemulțumirile în fața instituției și au cerut salarizare egală pentru toată lumea. Protestul lor vine după ce angajații din CAS-uri au reușit să obțină majorările salariale solicitate în urma unei greve prelungite. Dacă Guvernul nu va veni cu soluții și pentru ei, angajații amenință că vor intra în grevă generală.

Salariaţii Centrului Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale se opun vehement unirii cu oricare altă structură organizatorică bugetară. Și asta pentru că, spun sindicaliștii, ar putea degrada imaginea instituției, iar certificarea marinarilor ar putea fi pusă și ea în pericol.

În Dobrogea se întretaie vechi tradiții și povești nespuse, îmbinându-se armonios într-un covor viu colorat de etnii și culturi. Etnii diverse care îmbrățișează obiceiurile și credințele cu respect reciproc. La Universitatea „Ovidius” din Constanța a avut loc astăzi evenimentul intitulat „Dobrogenerații”. Studenții de diferite etnii au povestit despre tradițiile și obiceiurile lor, dar și cum s-au integrat ei în comunitatea de la malul mării.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233