Rezultate pentru eticheta "functionare"
Centrul de vaccinare din curtea Spitalului Militar de Urgență din Constanța și-a prelungit programul de funcționare
La Spitalul Militar de Urgență din Constanța a fost prelungit programul centrului de vaccinare. În medie, aproximativ 500 de persoane se imunizează aici cu serurile de la Pfizer sau Johnson&Johnson. Dacă în perioada sezonului estival oamenii nu se înghesuiau pentru a-și administra dozele, acum însă, noile restricții i-au îndemnat să o facă. Pentru a veni în sprijinul lor, personalul medical a anunțat că cei ce doresc să se vaccineze la unitatea medicală o pot face zilnic până la ora 20:00.
CONSTANȚA. Centrul de vaccinare din cadrul Pavilionului Expozițional își modifică programul de funcționare
Aproximativ 4.000 de persoane se vaccinează pe săptămână pe raza județului nostru. Campania de imunizare frânează la Constanța, iar pentru că cererea este scăzută în această perioadă, autoritățile sanitare au decis reducerea programului de la Pavilionul Expozițional cu 4 ore. Și numărul fluxurilor s-a micșorat: doar 6 cabinete îi mai așteaptă pe doritori. Situația nu este mai bună nici la alte puncte de vaccinare. La Delfinariu, de pildă, s-au imunizat ieri doar 8 oameni.