Rezultate pentru eticheta "finalizare"
Lucrările de pe strada Ștefan cel Mare nu vor fi finalizate pe 30 septembrie. Sunt gata cinci din cele șase tronsoane ale arterei: „Ultimul tronson o să fie gata în maximum 10-15 zile”
Termenul de 30 septembrie pentru finalizarea lucrărilor la zona pietonală a străzii Ștefan cel Mare nu va fi respectat. Sunt gata cinci din cele șase tronsoane ale arterei. Se mai lucrează pe porțiunea cuprinsă între străzile Mihai Viteazu și Mihăileanu. Această parte a proiectului ar trebui să fie gata în cel mult două săptămâni, promite actualul constructor. Însă, toate lucrările, cum ar fi montarea mobilierului urban sau amenajarea spațiilor verzi, au termen de finalizare 3 decembrie.
11 trenuri nu au mai reușit să plece din Gara Constanţa până la finalizarea grevei. ''Este un mijloc de a ne cere drepturile și a trage un semnal, am ajuns la fundul sacului''
În Gara Constanța, transportul a fost oprit preț de două ore. 11 trenuri nu au mai reușit să plece din gară până la finalizarea grevei, iar alte 12 garnituri deja plecate, au staționat în alte părți. Situația este gravă, spun angajații CFR, care au ales această formă de protest, pentru că s-au săturat de condițiile în care muncesc. Și călătorii au spus că nu visează la locomotive noi, ci doar să fie vagoanele mai curate. Peste 260 de trenuri au fost afectate de greva de avertisment.