dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "farmacii"

Câteva zeci de lei – atât scot oamenii din buzunar în fiecare lună pentru achiziționarea materialelor sanitare. Este o cheltuială în plus cu care ne-am obișnuit în ultimii doi ani de zile. Reprezentanții farmaciilor spun că cererea s-a mărit considerabil odată cu valul cinci al pandemiei, iar vânzările la măștile de tip FFP2 s-au dublat.

Primele doze de vaccin antigripal care au fost distribuite în cabinetele medicilor de familie au fost aproape epuizate. Unii medici spun că pe stoc mai dau doar câteva flacoane și au cerut suplimentarea lor. Spre deosebire de anul trecut, constănțenii sunt mai dornici să se imunizeze. Doar până la acest moment, în județul nostru peste 50.000 de doze au fost administrare.

Constănțeni care vor să se imunizeze sau bolnavii cu simptome ușoare, cu toții caută diferite medicamente în farmacii. Vitamine, suplimente alimentare și paracetamol - acestea par să fie „armele” în lupta cu noul coronavirus, dar și cu alte viroze cu care au de-a face în sezonul rece. Specialiștii avertizează că tratamentul nu trebuie luat după ureche, deși cei mai mulți apelează la astfel de soluții fără sfatul medicului. Pastilele care inițial par prieteni de nădejde, pot deveni dușmanii organismului.

Un medicament esențial pentru copiii cu epilepsie lipsește de luni întregi. Este vorba despre Frisium, pastilele care îi ajută pe cei mici să controleze crizele epileptice. În farmaciile din Constanța nu se găsește deloc, iar părinții sunt disperați. Mai mult, unii dintre aceștia fie apelează la rudele care sunt în străinătate, fie le procură singuri din alte țări. Aproximativ 65 de milioane de oameni din întreaga lume suferă de această boală.

Vaccinarea antigripală se va putea face în farmacii. Tot acolo se vor realiza și testări de măsurare a glicemiei, iar pacienții bolnavi cronic vor putea fi monitorizați mai ușor. Aceste servicii sunt reglementate printr-un ordin de ministru și vor fi contra-cost, însă deocamdată nu au fost stabilite tarifele. Cert este că oamenii vor să se vaccineze, iar unora li se pare o idee bună să poată face acest lucru în farmacii. Sunt însă și persoane care vor apela în continuare la medicul de familie din motive de siguranță.

Sezonul rece se apropie cu pași repezi, iar cererile constănțenilor pentru vaccinul anti-gripal sunt în creștere. Pentru a preveni răcelile, virozele, dar și pentru a-și întări sistemul imunitar, oamenii își doresc să se imunizeze. În farmacii și în cabinetele medicilor de familie au sosit serurile, însă nici anul acesta nu sunt suficiente. Mai mult, prețurile acestora s-au dublat față de anul trecut și ajung chiar și la 65 de lei.

Criza medicamentelor continuă. Antiviralele Tocilizumab, Remdesivir, Favipiravir și Umifenovir sunt esențiale în tratarea pacienților infectați cu SARS-COV2. Din păcate, acestea nu se găsesc în unele dintre unitățile sanitare din țară și din județul Constanța. Cât despre farmacii, nici nu mai vorbim. Medicamentele care ar putea fi luate în baza unei prescripții, nu se pot nici măcar comanda, pentru că ele lipsesc de la producător.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233