Rezultate pentru eticheta "familii"
Momente emoţionante în Portul Constanța. Fregata „Regele Ferdinand” a revenit acasă, cei 240 de militari au fost aşteptaţi de familii: ''N-a fost o misiune uşoară''
Au fost momente emoţionante, azi dimineață, în Portul Constanța. Fregata „Regele Ferdinand” a revenit acasă după mai bine o lună pe mare. Familiile şi prietenii i-au aşteptat cu nerăbdare pe cei 240 de militari care au participat la operaţiunea NATO din Marea Mediterană. Marinarii vor primi permisii la ţărm după care vor începe pregătirea pentru următoarea misiune.
Protest al ucrainenilor, în Năvodari: zeci de familii vor fi date afară din locuințe după ce proprietarii nu au mai primit banii de la stat
O sută de refugiați ucrainieni din Mamaia Nord vor fi dați afară din locuințe peste două zile pentru că statul nu a mai acordat alocația de hrană și cazare proprietarilor care îi găzduiesc. De trei luni de zile administratorii din Mamaia și din Constanța n-au primit niciun ban pentru cazarea și hrană refugiaților de război. Guvernul vrea să modifice alocația, va da 2.000 de lei pe lună doar pentru cazare, unei familii, iar românii care îi găzduiesc spun că e prea puțin. Confruntați cu spectrul foamei și lipsei unui adăpost, din disperare, ucrainienii au ieșit în stradă pe faleză din Năvodari să îsi strige durerea.
Protecție specială pentru navigatori: familiile acestora primesc compensații şi în caz de deces natural, nu numai în caz de accident de muncă
Navigatorii beneficiază de o protecție specială după mulți ani de discuții și negocieri. Concret, în cazul unui deces natural, familia va primi o compensație. Însă, există și alte prevederi prin care toate eforturile și drepturile acestora vor fi respectate prin contract. Decizia a fost luată după ce s-a ajuns la concluzia că navigatorii lucrează în condiții grele și uneori chiar sunt abuzați în muncă, susțin reprezentanții Sindicatului Liber al Navigatorilor. Ordonanța privind reglementarea muncii în domeniul maritim a fost dată de Guvern abia anul trecut.