Rezultate pentru eticheta "faleza"
Copertinele băncilor din esplanada Faleză Nord au fost distruse. Zona de recreere este frecventată zinic de zecile de constănțeni, care se bucură de priveliștea Mării Negre. Locatarii spun că ar fi mâna unor tineri care frecventează zona. Atenție, însă, cei care sunt prinși cu astfel de fapte pot plăti amenzi de până la șase mii de lei.
Autorităţile spun că bijuteria arhitecturală de pe faleza orașului Constanţa va fi gata în 2024. Constructorii care repară Cazinoul au ajuns, însă, cu banii la fundul sacului
Constructorii care repară Cazinoul din Constanța au ajuns cu banii la fundul sacului. Ar mai avea nevoie de-acum încolo de alte 13 milioane de euro, bani pe care Ministerul Dezvoltării îi pune pe masă, numai să vadă odată lucrarea încheiată. Lucrările la Cazino au mers mai încet decât s-a prognozat, pentru că pe parcurs constructorii au găsit mai multe stricăciuni decât luaseră-n calcul. Ministrul Dezvoltării a vizitat şantierul şi-a dat ca sigur termen de finalizare iunie anul viitor.
Baschetul 3x3 a fost, pentru două zile, principala atracție pe Faleza Cazino din Constanța, acolo unde s-aa desfășurat turneul de calificare pentru Campionatul European. Italia, Ucraina și Spania la fete, respectiv Germania, Croația și Belgia la băieți au obținut biletele pentru turneul final care va avea loc la Ierusalim.
Pe litoral au început să se vadă efectele furtunilor din timpul iernii: au apărut dune de nisip pe plajă. ''Această ruptură este interfața între faleza naturală și plaja făcută de om''
Pe litoral au început să se vadă efectele furtunilor din timpul iernii. Valurile puternice au tras din nisipul de pe plaja din stațiunea Mamaia în zona proaspăt lărgită cu fonduri europene. Specialiștii spun însă că nu ar trebui să ne speriem și că este un fenomen obișnuit. Chiar și așa, pentru ca în această vară turiștii să nu fie nevoiți să sară peste dune de nisip pentru a intra în apa mării, autoritățile vor trebui să intervină cu utilaje pentru nivelarea nisipului.