Rezultate pentru eticheta "evaluare"
Un nou centru de evaluare pentru pacienții cu COVID-19, la Constanța. Acesta se află în curtea Spitalului de Boli Infecțioase

Un nou centru de evaluare pentru pacienții cu COVID-19 s-a deschis la Constanța. Acesta se află în curtea Spitalului de Boli Infecțioase și este al treilea de acest gen care funcționează la momentul actual în județ. Evaluarea în aceste puncte medicale se face doar persoanelor cu forme ușoare sau moderate care pot fi izolate la domiciliu. Deschiderea lui vine într-un moment în care pandemia nu mai dă bătăi mari de cap nici constănțenilor, dar nici cadrelor medicale. Doar 38 de pacienți mai sunt internați în Constanța.
Meditațiile, foarte costisitoare pentru unii elevi constănțeni. Ei preferă să învețe de pe diverse platforme online

Peste 1.000 de lei. Atât trebuie să scoată lunar din buzunare părinții pentru a-i medita pe copii. Unii dintre ei au nevoie de pregătire suplimentară la mai multe materii, motiv pentru care, săptămânal, pot cheltui până la 300 de lei. Sunt și elevi constănțeni care nu își permit aceste sume de bani și preferă să învețe de pe diverse platforme online. Aici, găsesc numeroase materiale video create de profesori. Sunt mult mai atractive, ușor de accesat și gratuite, spun unii tineri.
Elevii constănțeni au susținut proba la Limba Română, în cadrul simulării pentru Evaluarea Națională: subiectul al doilea le-a cam dat bătăi de cap

Emoții pentru elevii clasei a VIII-a. Aceștia au susținut astăzi simularea examenului de Evaluare Națională la limba și literatura română. Timp de două ore, copiii și-au testat cunoștințele acumulate până în acest moment, iar pentru unii subiectele au fost acceptabile. De cealaltă parte, părinții și profesorii consideră că aceste testări îi vor ajuta pe elevi să obţină notele dorite examenul din vară.
Un nou centru de evaluare pentru pacienții cu COVID-19 s-a deschis la Constanța, în cadrul Spitalului de Boli Infecțioase

Un nou centru de evaluare pentru pacienții cu COVID-19 s-a deschis la Constanța. Acesta este componenta Spitalului de Boli Infecțioase și se află în cartierul Medeea. Este al patrulea centru de acest gen din municipiu, iar evaluarea în aceste puncte medicale se face doar persoanelor cu forme ușoare sau moderate care pot fi izolate la domiciliu.