dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "emotionant"

Emoții mari pentru peste 70 de studenți ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”. Astăzi a avut loc cel mai important moment din viitoarea lor carieră. Cu uniforma bine aranjată și cu textul în gând studenții militari au rostit jurământul. Pentru fiecare dintre ei acesta este primul pas pe care îl fac în cariera militară. Alături de ei au fost și familiile care le-au urat mult succes în noul lor drum.

Au fost din nou momente emoţionante în Portul Constanța. Fregata „Regina Maria” a revenit acasă după mai bine o lună pe mare. Familiile şi prietenii i-au aşteptat cu nerăbdare pe cei 240 de militari care au participat la operaţiunea NATO din Marea Mediterană. Aceștia au desfășurat acțiuni de monitorizare a spațiului maritim sub gruparea navală NATO a Operației „Sea Guardian”.

Marşul de instrucţie al Bricului "Mircea" s-a încheiat cu…o cerere în căsătorie. Zi de sărbătoare pentru un cuplu al cărui destin s-a unit astăzi, la bordul navei. După cele 28 de zile în mijlocul apelor, tânărul cadet a încheiat voiajul într-un mod unic.

S-au scurs momente emoționante azi dimineață în portul militar Constanța. Nava școală Mircea a plecat într-un nou voiaj pe mare. De data aceasta, va străbate, timp de 28 de zile, patru mări și se va opri în trei țări diferite.

Au fost momente emoţionante, azi dimineață, în Portul Constanța. Fregata „Regele Ferdinand” a revenit acasă după mai bine o lună pe mare. Familiile şi prietenii i-au aşteptat cu nerăbdare pe cei 240 de militari care au participat la operaţiunea NATO din Marea Mediterană. Marinarii vor primi permisii la ţărm după care vor începe pregătirea pentru următoarea misiune.

Au fost din nou momente emoționante în portul militar din Constanța. A sunat ultimul clopoțel pentru cei peste 100 de absolvenți ai Colegiulului Naţional Militar „Alexandru Ioan Cuza”. Cu toții sunt mândri că au terminat o școală de prestigiu, care le dă posibilitatea să urmeze o carieră în domeniul militar. Emoționați și cu multe visuri pentru viitor, tinerii alături de familii au participat la festivitatea de final de an. În acești patru ani au legat prietenii pe viață și s-au format ca oameni.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233