dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "doze"

Copiii de până în 9 ani care nu au mai făcut vaccinul antigripal până acum, vor primi două doze la interval de o lună. Este doar una din noutățile pe care le aduce campania de vaccinare de anul acesta. Mai mult, cei care doresc să se imunizeze cu acest ser vor fi nevoiți să-și ia singuri doza de la farmacie pe baza unei prescripții electronice eliberate de medicul de familie. Vârsta până la care românii pot primi gratis acest vaccin s-a extins până la 19 ani.

Șase elevi de la Colegiul Național Mircea cel Bătrân din Constanța vor participa la faza națională a concursului CanSat, organizat Agenția Spațială Română. Aceștia lucrează la construirea unui minisatelit în forma și de dimensiunea unei doze standard de băuturi răcoritoare și care dispune de diverse funcții, precum comunicații radio și senzori variați. Misiunea principală din acest an constă în colectarea de date atmosferice, după ce minisatelitul este lansat cu o parașută de la altitudinea de 1.000 de metri.

Constănțenii vor să se vaccineze antigripal, însă nu mai au cu ce. Dozele primite s-au epuizat. 83.000 de doze au fost distribuite către medicii de familie, iar acestea deja au fost administrate. Ba mai mult, potrivit autorităților județene, 500 de flacoane au fost împrumutate din județele limitrofe. În ceea ce privește numărul cazurilor de gripă și viroze, se pare că județul nostru se află pe un trend descendent, asta dacă ne uităm la datele din ultimele două săptămâni.

Constănțenii care vor să își facă vaccinul antigripal, vor trebui să mai aștepte ori să plătească pentru acesta în farmacii. În majoritatea cabinetelor medicilor de familie dozele s-au epuizat în doar câteva săptămâni și asta pentru că cererea a fost mult mai mare comparativ cu anul trecut. Pandemia, spun doctorii, i-a făcut pe oameni mai precauți în acest an. În acest sens, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Constanța au solicitat Ministerului Sănătății suplimentarea serurilor.

Mai bine de jumătate din dozele de vaccin antigripal au fost deja administrate. Medicii de familie vaccinează zilnic în medie câte 10 pacienți. Aceștia susțin că interesul constănțenilor este din ce în mai mare, iar în unele cabinete dozele sunt aproape epuizate. Cererea este ridicată, iar oamenii vor să se protejeze mai ales că în ultima perioadă, din cauza fluctuațiilor de temperatură, tot mai multe persoane s-au prezentat la doctor cu răceală sau viroză.

Medicii de familie au primit dozele de vaccin antigripal. Pentru a preveni răcelile, virozele, dar și pentru a-și întări sistemul imunitar, constănțenii pot merge la cabinet pentru a se imuniza. Cererea de vaccin este foarte mare în acest sezon rece așa că medicii îi așteaptă pe oameni pentru a primi serul. În ultimii doi ani numărul cazurilor a fost scăzut din cauza măsurilor de igienă impuse de pandemia de COVID-19, susțin doctorii. De pildă, anul trecut la nivelul județului Constanța doar șase persoane au fost confirmate cu gripă, potrivit ultimului raport al Institutul Național de Sănătate Publică.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233