dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "doritori"

Focuri de artificii, muzică live şi liber la distracţie. Constănţenii care vor să petreacă trecerea dintre ani alături de prieteni sau familie, o pot face şi în aer liber iar intrarea va fi gratuită. Patru DJ vor crea o atmosferă electrizantă iar artificiile vor fi lansate din șapte locuri diferite și vor dura exact șapte minute. Evenimentul este organizat de Primăria Constanța și va începe la ora 20:00.

Un nou centru de vaccinare s-a deschis la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Constanța. Cei ce doresc să se imunizeze sunt așteptați, de luni până vineri, începând cu ora 13:00. Serurile cu care oamenii se vor putea vaccina sunt Pfizer, Moderna și Johnson&Johnson. Cadrele medicale îi îndeamnă pe constănțeni să vină în număr cât mai mare pentru ca lucrurile să revină la normal într-un timp mai scurt.

Este cerere, dar lipsește oferta! Se întâmplă pe litoralul românesc, aici unde agenții economici din industria HoReCa se confruntă cu o criză a angajaților. Aceștia reclamă faptul că tinerii care sunt în căutarea unui loc de muncă vin, văd despre ce e vorba și după câteva zile renunță.

„Renunță la rutină și hai cu noi într-o aventură pe mare!” Este propunerea proprietarilor de nave din Portul Tomis pentru turiști, dar și pentru localnici. O plimbare pe un yacht cu vele nu poate lipsi din vacanța pe litoral. Cât despre prețuri, acestea sunt accesibile, spun pasagerii. Trei ore la bordul unui velier costă 120 de lei.

Vaccinare la plajă- va fi posibilă începând din acest weekend, la malul mării. Campania de vaccinare s-a extins aproape peste tot, iar acum turiștii aflați pe litoral dar și localnicii se vor putea imuniza chiar la intrarea în zona de șezlonguri. Oamenii sunt încântați de idee și speră ca astfel tot mai mulți se vor imuniza, deoarece doar astfel putem scăpa de valul patru al pandemiei.

Pentru a accelera campania de imunizare, Universitatea Ovidius din Constanța a organizat un maraton de vaccinare dedicat tinerilor peste 16 ani. Pentru aceștia, au fost amenajate trei noi fluxuri, iar pacienții primesc serul de la Pfizer. Maratonul de imunizare se desfășoară la Centrul de vaccinare de la Pavilionul Expozițional până duminică.

Constănțenii sunt receptivi la noul vaccin anti-COVID. Cei mai mulți s-ar vaccina, este rezultatul unui studiu. Cei care nu s-au imunizat deja, așteaptă cu nerăbdare să le vină rândul pentru că doar așa putem reveni la o viață normală, spun ei.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233