Rezultate pentru eticheta "dobrogea"
Iarna își va intra în drepturi în acest weekend, în Dobrogea. Autorităţile locale vin cu câteva recomandări pentru constănţeni

Iarna își va intra în drepturi în acest weekend. După furtuna care a făcut ravagii săptămâna trecută, un nou episod de vreme severă va lovi litoralul românesc. Duminică este așteptat și un Cod Portocaliu de viscol valabil în județele Tulcea și Constanța. Vor fi două zile de iarnă geroase în care va ploua și va ninge, iar vântul va sufla cu putere. În acest sens, autoritățile vin cu câteva recomandări, în special pentru cei care vor pleca la drum.
Eroii necunoscuți ai apelor. Marian și George povestesc ce presupune meseria de pompier scafandru: „Ești singur acolo şi nu te poate ajuta foarte repede cineva”

Este frumoasă, însă și periculoasă! Pentru a o putea practica îți trebuie și un strop de nebunie, dar și multă pasiune. Aşa poate fi caracterizată în câteva cuvinte meseria de scafandru. Puțini sunt cei care se mai încumetă să o practice, iar cei care aleg acest drum, recunosc că nu este deloc uşor. Este nevoie de multă muncă, antrenamente, condiție fizică bună și un psihic extrem de stabil. Și asta pentru că, misiunile nu sunt de cele mai multe ori ușoare, ba din contră, sunt chiar dramatice, iar fiecare secundă contează.
40 de concurenți din Dobrogea au participat la a VIII-a ediție a lucrărilor în cadrul evenimentului „Bienala de Arhitectură Dobrogeană”. Expoziția a cuprins proiectele de edificii finalizate pe durata anului 2022-2023 și a avut mai multe secțiuni precum: locuințe individuale și colective, clădiri publice, clădiri turistice, arhitectură de interior sau arhitectură religioasă. Au fost și fotografii cu teme din zonele pescărești și clădiri istorice non-monument din Dobrogea.