Rezultate pentru eticheta "deva"
CONSTANŢA. Noul an universitar bate la ușă, iar studenții sunt în căutarea unei chirii. ''Cea mai scumpă zonă este cea de la campus, undeva la 400 de euro un studio''
Mai este puțin până la deschiderea anului universitar, iar cei mai mulți dintre studenți își caută cazare, pe ultima sută de metri. Prețurile au crescut, iar proprietarii nu lasă nici un leu. Cei mai câștigați au rezervat apartamentele încă din mai, atunci când prețurile erau ceva mici. Agenții imobiliari spun că cele mai căutate zone sunt cele din proximitatea Universității „Ovidius“, cele din jurul restaurantelor și ale punctelor cheie din oraș.
Lansare de carte pe litoral. De la cultura populară la „fake news”, de jurnalista Anca Diana Scarlat, ne învaţă cum putem departaja adevărul de fals
Pentru a lupta împotriva știrilor false nu este suficientă avertizarea publicului în legătură cu necesitatea de a cerceta mai multe surse. Singura variantă care se poate folosi cu succes în lupta împotriva fenomenului „fake news” este o strategie care să inverseze efectele. Asta a vrut să transmită jurnalista Anca Diana Scarlat, în noua s-a carte „De la cultura populară la <
Bilanţ după cele patru zile de festival de la Constanţa. Unii petrecăreți au lăsat un adevărat dezastru la locurile de cazare, zeci de tineri au fost prinşi cu droguri, alţii au avut nevoie de îngrijiri medicale
S-a încheiat cea de-a V-a ediție a festivalului Neversea! Au fost patru nopți și patru zile de petreceri care au început devreme la amiază și s-au încheiat de fiecare dată la răsărit. Organizatorii spun că le-au fost depășite așteptările, în condițiile în care peste 70.000 de tineri au trecut porțile tărâmului magic în fiecare seară. Aglomeraţia de la festival s-a mutat în gară. Din păcate administratorii de hoteluri se plâng și spun că în urma lor petrecăreții au lăsat un adevărat dezastru.
Tinerii de aur ai Constanţei. Şase elevi au gândit, proiectat şi construit un satelit care să încapă într-o cutie de suc. ''Asta este adevărata învăţare''
Șase elevi de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța au gândit, proiectat şi construit un satelit care să încapă într-o doză metalică de băuturi răcoritoare. Are senzori meteo şi camere de luat vederi şi comunică cu staţia de bază de la sol, prin fluxuri de date. Aceștia vor reprezenta România cu invenţia lor la o competiție internaţională organizată în Spania de Agenţia Europeană Spaţială. Beta
CONSTANŢA. ''Gândiţi-vă la părinţii voştri când călcaţi acceleraţia. Ei mor odată cu voi''. Mamă ţipând de durere după ce a aflat că fiul ei a murit - printre lacrimi, îi ruga pe salvatori să-i spună că nu e adevărat
Un șofer de doar 23 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu mașina în sensul giratoriu la intrare în Năvodari. Nu se ştie din ce cauză a pierdut controlul direcţiei şi n-a putut intra în sens. Viteza a fost atât de mare încât autoturismul s-a făcut praf la impactul cu zidul de beton, apoi a luat foc. Polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală. Vă avertizăm că urmează imagini cu un puternic impact emoțional.
Semnal de alarmă tras de analiștii economici! Inflația a devalorizat leul cu 40%. Cum resimt constănțenii scumpirile: „Nici nu pleci de acasă cu 100 de lei în buzunar”
Ce puteam cumpăra cu 100 de lei înainte de pandemie și cât valorează în prezent? Este o întrebare la care am încercat să găsim un răspuns. De exemplu, un coș cu alimente de bază care costa o sută de lei, acum ajunge la 140 de lei. Asta înseamnă că scumpirile și inflația au devalorizat leul cu cel puțin 40 de procente. Lucru care se vede în portofelul românilor.