Rezultate pentru eticheta "deschidere"
Au început lucrările de reabilitare ale Spitalului Boli Infecțioase. Conducerea speră ca în două săptămâni, o parte din clădire să fie funcțională
Resturi de mobilier făcute scrum, cioburi la tot pasul și miros greu de suportat. Aceasta este momentan imaginea din interiorul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase din Constanța. Însă, în curând, pereții sumbri și arși de flăcările incendiului vor căpăta o nouă înfățisare. Lucrările de reabilitare la unitatea medicală, au început. Personalul medical abia așteaptă momentul în care se vor putea întoarce la locul de muncă pentru a-i trata pe pacienți în condiții de siguranță. Autoritățile promit că spitalul se va redeschide treptat.
Primii pași pentru reabilitarea Spitalului de Boli Infecțioase au fost făcuți. Conducerea plănuiește redeschiderea treptată a unității medicale
S-au făcut primii pași pentru reabilitarea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase din Constanța. O parte dintre documentele necesare pentru începerea lucrărilor au fost deja depuse de către conducerea unității medicale. Unele secții sunt funcționale și nu au nevoie de prea multe investiții însă, chiar și așa, acestea vor fi igienizate. Cea mai afectată este cea de la Terapie Intensivă și este posibil ca ea să fie ultima deschisă. Între timp, medicii, asistentele și infirmierele vor continua să lucreze în unitățile în care au fost detașați. Aceștia speră să revină cât mai repede la Spitalul de Boli Infecțioase în condiții de siguranță.
Conducerea Spitalului de Boli Infecțioase Constanța a început procedurile pentru ca unitatea medicală să poată fi redeschisă
Constanța a rămas fără Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, cel puțin momentan. După ce unitatea medicală a luat foc, personalul medical a fost detașat către alte unități medicale. În urmă au rămas doar saloanele goale și o secție arsă care arată ca într-un film de groază. De fiecare dată când pășesc în clădirea pustie, medicii și asistentele se întreabă când vor putea reveni aici la muncă. Aceștia cer autorităților să redeschidă mai repede Spitalul de Boli Infecțioase. De cealaltă parte, managerul unității, dar și municipalitatea susțin că în acest moment se fac toate demersurile pentru a obține avizele necesare legale pentru ca unitatea medicală să poată primi din nou pacienți.