Rezultate pentru eticheta "curte"
Cu ochii pe litoralul românesc. Curtea de Conturi a descoperit că mare parte din comercianții din stațiuni nu sunt autorizați
Curtea de Conturi a pus ochii pe Litoral şi a descoperit că în mare măsură, comercianţii din staţiuni sunt neautorizaţi. Degeaba sunt amendați, pentru că cei mai mulți revin şi îi ademenesc pe turiști cu diverse preparate fără nicio garanţie pentru sănătatea lor. Vânzătorii ambulanți au împânzit litoralul iar pagubele primăriilor din neplata taxelor ajung la 23 de milioane de lei.
CONSTANŢA. Copiii vor avea voie să se joace în curtea școlii în weekend și în vacanțe, dar nu are cine să-i supravegheze. Reprezentanții USR spun că polițiștii locali ar trebui să-i păzească: ''Cineva trebuie să se ducă să dechidă lacătul''
Multe propuneri, zero soluții. Copiii vor avea voie să se joace în curtea școlii în weekend și în vacanțe, însă directorii școlilor se tem că aceștia s-ar putea accidenta sau se pot produce și alte evenimente nefericite. De aceeași părere sunt și părinții care spun că paza ar trebui asigurată în permanență. Întrebați de directorii unităților de învățământ despre ce soluții există, inițiatorii proiectului au ridicat din umeri.