Rezultate pentru eticheta "cursuri"
Tot mai mulţi părinţi constănţeni vor ca orele să se desfăşoare online. ''Dacă profesorii s-ar vaccina toţi, nu aş avea o problemă...''
Incidența în municipiul Constanța a început să scadă. Însă chiar și așa nu toți părinții sunt de acord ca elevii să revină la cursuri. Mulți preferă ca orele să se desfășoare în mediul online. Alții consideră că aceștia pierd foarte multă materie atunci când învață de acasă. Susțin că atenția lor este în altă parte și nu la profesor, motiv pentru care în ultimii doi ani, o parte dintre copii au acum mai multe lacune. De cealaltă parte, profesorii îi liniștesc pe adulți. Spun că, majoritatea unităților de învățământ sunt pregătite cu măști și dezinfectanți, astfel încât procesul educațional să se desfășoare în condiții de siguranță.
Elevii constănțeni, bucuroși că s-au întors înapoi în bănci: peste 200 de unități de învățământ din județ și-au reluat cursurile în format fizic
A început școala după două săptămâni de vacanță forțată. Peste 200 de unități de învățământ din județul Constanța și-au deschis astăzi porțile. În instituțiile școlare în care pragul de vaccinare al angajaților îl depășește pe cel impus de autorități, directorii i-au așteptat pe elevi cu brațele deschise. La nivelul județului nostru, personalul didactic, nedidactic și auxiliar din școli este imunizat în proporție de 66,8%.
Elevii constănțeni, dornici să se reîntoarcă în bănci. Ei speră ca școala online să rămână doar o amintire
De luni, elevii se vor întoarce în bănci. După două săptămâni în care aceștia s-au aflat într-o vacanță impusă de pandemia de coronavirus, ei își pot revedea acum colegii. Însă numai în anumite condiții. Pentru ca educația să continue, Președintele României, Klaus Iohannis a menționat că pragul de vaccinare al angajaților din instituțiile de învățământ trebuie să depășească pragul de 60%, iar regulile sanitare din instituții trebuie respectate de toată lumea.
Focar de coronavirus la Școala Gimnazială nr. 31 din Constanța. Cursurile unității de învățământ au fost mutate în mediul online
Ore online pentru elevii Școlii Gimnaziale nr. 31 din Constanța. Decizia a fost luată în urma confirmării cu COVID-19 a mai multor angajați. Este vorba despre șapte dascăli, secretara și îngrijitoarea unității de învățământ care la sfârșitul săptămânii trecute au început să prezinte semne de boală. Copiii învăță de astăzi de acasă pentru următoarele 14 zile.