Rezultate pentru eticheta "cursa"
''Să vorbim despre bani și bănci'' - expoziție de monede și cursuri de educație financiară, la Banca Națională a României, sucursala Constanța
Expoziție de monede și cursuri de educație financiară, la Banca Națională a României Constanța. Sucursala găzduiește până pe data de 15 octombrie expoziția „ZooMonetar – Fauna lumii pe bancnote şi monede”. Aici veți găsi peste 250 de monede și bacnote din cele mai vechi timpuri, care au făcut înconjurul țării.
Calificată deja în play-off-ul Superligii, Farul Constanța și-a fixat acum alt obiectiv pentru etapele rămase de disputat din sezonul regulat. „Marinarii” vor să obțină cât mai multe puncte înaintea ultimei faze a campionatului, mai ales ca acestea urmează să se înjumătățească. Iar prima ocazie o au sâmbătă seară, când la Ovidiu vine Petrolul Ploiești, formație care speră și ea la play-off.
Gropi, denivelări și borduri prea înalte. Strada Opalului, cursă cu obstacole pentru șoferi: „Am făcut sesizări la Primărie, la Poliția Locală și degeaba”
Gropi, denivelări și mult praf. Așa arată una dintre străzile din municipiul Constanța. Este vorba de strada Opalului, unde în ultimii ani s-a construit masiv. Acum aici există blocuri noi, însă trama stradală arată ca după război. Cei care locuiesc în această zonă sunt nemulțumiți și spun că au făcut numeroase sesizări, însă fără niciun rezultat. De cealaltă parte, autoritățile locale susțin că strada va intra în Programul de investiții în urma solicitărilor constănțenilor.