dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "credinta"

Boboteaza este o sărbătoare cu o mare importanță pentru credincioși. Ea semnifică momentul în care Hristos a fost botezat iar cerurile s-au deschis. În acel moment, Duhul lui Dumnezeu s-a coborât în chip de porumbel și a stat peste El. Credincioșii s-au adunat la Arhiepiscopia Tomisului pentru a celebra această zi iar Maria, una dintre enoriașe, i-a primit cu brațele deschise. Deși lucrează în acest lăcaș sfânt de doar un an, Biserica a devenit a doua casă. Acum credința pe care cei dragi i-au insuflat-o dorește să o împărtășească cu toți cei ce doresc să-i asculte povestea.

Emoții mari pentru studenții din anul I ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanța. 70 de tineri au depus astăzi jurământul. Încrezători și plini de ambiție, aceștia speră, ca pe viitor, să aibă o carieră de succes în domeniu. Cu toții au jurat că își vor apăra țara cu prețul vieții. Alături de ei au fost și prietenii, rudele și părinții lor. Pe toți îi așteaptă acum patru ani grei, însă frumoși. În tot acest timp, studenții vor învață despre ceea ce înseamnă meseria de marinar.

Clopoțelul a sunat astăzi și pentru elevii Școlii Militare de Maiștri Militari ai Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu”. Cu uniforma bine aranjată și plini de emoții - aşa au păşit viitorii marinari militari în faţa superiorilor şi a părinţilor. După ce au jurat credinţă patriei mamă, tinerii și-au împărtăşit gândurile cu prietenii şi familiile lor. De acum înainte îi aşteaptă o misiune dificilă, dar şi cu multe satisfacţii. Timp de doi ani de zile, aceștia vor învăța, printre altele, să identifice reperele pe harta de navigaţie, să pregătească nava pentru luptă și să aibă grijă de buna funcționare a acesteia.

Biserica ortodoxă l-a sărbătorit astăzi pe Sfântul Pantelimon, mucenicul celor aflați în suferință. Enoriașii au venit de dimineață la Catedrala Arhiepiscopală, unde Înaltpreasfințitul Teodosie a oficiat slujba. Oamenii s-au rugat pentru sănătate și pace sufletească, au aprins lumânări și au luat Aghiasma Mică.

Smerenie, rugăciune și credință. Începând de astăzi, Ramazan Bayramul este sărbătorit de peste 100.000 de musulmani din România, aproximativ jumătate dintre aceștia aflându-se în Dobrogea. Enoriașii au participat la slujba care a început la 6 dimineața la geamiile din oraș și din alte zone ale țării, unde bărbații s-au rugat pentru sănătate și pace sufletească.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233