dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "copii"

Festivalul Toamnei a fost marcat de preșcolarii din cadrul unei grădinițe din orașul Constanţa. Printre jocuri, cântece și activități recreative, copiii alături educatori, părinți și bunici au sărbătorit unul dintre cele mai frumoase și cromatice anotimpuri, toamna.

Tot mai scump, la creșele și grădinițele private din Constanța. Orașul nostru se situează pe locul opt într-un top 10 al celor mai mari costuri la grădinițele și creșele private din țară. Mulți dintre părinți au fost nevoiți să aleagă un sistem privat din lipsa locurilor la cel de stat, preț de câteva luni, până ce una dintre instituțiile dorite și-ar fi eliberat un loc.

Motiv de speriat pentru mulți, Halloweenul a fost vineri prilej de bucurie pentru copiii de la Grădinița Cu Program Prelungit „Lumea Copiilor” și Creșa „Albă ca Zăpada” din Constanța. Sub atenta îndrumare a cadrelor didactice au făcut o mulțime de activități, una mai deosebită decât alta.

Aproape patru din zece părinți, la nivel global, spun despre copiii lor că nu primesc nutrienții adecvați de care au nevoie zilnic, iar 21% afirmă că cei mici s-au culcat flămânzi în ultimele 30 de zile. La nivelul țării noastre, 2 din 10 copii susțin că familia le asigură doar uneori sau nu le asigură niciodată suficientă mâncare. Sunt rezultatele dramatice ale unui studiu realizat de World Vision România în 16 țări în contextul Zilei Internaționale a Hranei.

Un copil petrece în medie cel puțin patru ore pe internet, iar trei din zece primesc videoclipuri sau imagini cu un conținut sexual. Sunt date oficiale, prezentate de Salvați Copiii și care arată că, din păcate, prea puțini sunt cei care au curaj să discute cu un adult despre aceste probleme. Organizația își dorește printr-o amplă campanie să stopeze acest fenomen.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233