dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "contract"

Constanța va avea două spitale noi: unul de cardiologie și oncologie și unul de pediatrie. Primul ar urma să aibă 104 paturi, iar al doilea 350. Ambele unități medicale sunt finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Cele două contracte au fost semnate astăzi. Însă, pacienții constănțeni și nu numai vor beneficia de astfel de servicii medicale abia după luna iunie 2026. Atunci ar trebui ca lucrările să fie finalizate. Autoritățile locale și județene au făcut în tot acest timp mai mulți pași pentru a începe construcția lor cât mai repede.

Sezonul estival bate la ușă, însă operatorii economici de pe litoral încă nu au intrat în posesia contractelor de închiriere a plajelor. Termenele pentru procedura de autorizate sunt mult prea mari, de aceea municipalitatea s-a gândit să încerce să scurteze aceste perioade ca măcar până la jumătatea lunii iunie agenții să poată da startul noului sezon.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233