Rezultate pentru eticheta "conducte"
„Există un pericol foarte mare”. Bloc construit lângă conducte de păcură, în cartierul Km 4-5: municipalitatea refuză să mai prelungească autorizația de construire
Fundația unui bloc, lipită de conductele pline cu țiței și produse derivate petroliere. Se întâmplă acest lucru într-un cartier constănțean, acolo unde ar urma să fie ridicat un bloc cu patru etaje și demisol. Constructorul spune că are autorizație de construire, iar autoritățile confirmă. Însă, ulterior au fost descoperite unele abateri. Acum, noua administrație refuză să îi mai prelungească autorizația, ceea ce înseamnă că lucrările de construcție trebuie să înceteze în scurt timp.
Lucrările care au debutat în cursul nopții trecute decurg conform planului. Echipele RAJA au lucrat la foc continuu în toate cele 10 puncte de intervenție pentru înlocuirea și conectarea unor noi tronsoane de conducte. La unul dintre punctele de lucru lucrările au fost finalizate încă din această dimineață. Constănțenii nu vor avea apă la robinete până mâine la ora 10.00. Afectați sunt și o parte din consumatorii din orașul Ovidiu.
Continuă calvarul de pe strada Ștefan cel Mare. RAJA a terminat de înlocuit toate conductele, iar autorităţile locale au anunţat că lucrările vor fi gata în noiembrie
Se lucrează în continuare pe strada Ștefan cel Mare. După multe probleme pe care le-au întâmpinat, reprezentanții companiei de apă susțin că au terminat de înlocuit toate conductele, iar acum intervin echipele muncipalității. Potrivit autorităților locale, recepția finală ar trebui să fie gata în luna noiembrie a acestui an, însă constănțenii sunt sceptici și cred că mai au de așteptat.