Rezultate pentru eticheta "concediu"
Au ajuns primii turiști pe litoral: cei mai nerăbdători s-au dus să vadă marea, în ciuda lucrărilor de pe plajă
Primii turiști au ajuns oficial pe litoral. Odată cu minivacanța de sărbători, litoralul a început încet - încet să se umple de oameni dornici de relaxare. Chiar dacă nu vor avea acces la distracțiile din anii precedenți, turiștii s-au bucurat de întâlnirea cu marea și speră să petreacă într-un mod cât mai plăcut. Weekendul acesta, aproximativ 35.000 de oameni sunt așteptați să ajungă pe litoral.
Primii turiști au ajuns deja la mare: chiar și pentru o singură zi, aceștia și-au dorit să se bucure de vremea frumoasă și de aerul curat
Vremea frumoasă din aceste zile a atras și primii turiști pe litoral. Deși ne despart numai două săptămâni până la începerea sezonului estival, românii sunt dornici să revadă marea. Cu câteva haine în valiză sau ghiozdane, au ținut drumul spre mare de la sute de kilometri distanță. Deși în stațiuni nu este deschis mai nimic, unii dintre ei și-au făcut dintr-un sandviș un veritabil prânz chiar pe nisip.
CONSTANȚA. Cadre medicale forțate să se vaccineze: cei nevaccinați vor dona spitalului banii din concediul medical dacă se îmbolnăvesc
Este scandal la spitalul Căi Ferate Port. Angajații reclamă că li s-ar fi cerut să completeze o declarație pe propria răspundere prin care cei nevaccinați să doneze spitalului banii din concediul medical în cazul infectării cu virusul SARS-CoV-2. Reprezentanții instituției spun că documentul este doar un draft, iar angajaților nu li s-a impus completarea acestuia. Constrângerea angajaților să se vaccineze este ilegală.
Profesorii sunt din nou în centrul atenţiei: cadrele didactice care predau la a VIII a și a XII-a vor fi nevoiți să intre forțat în concediu
Profesorii care nu au ore la clasele terminale intră în concediu timp de o lună, între 2 aprilie și 4 mai. Pe de altă parte, cei care au ore la a VIII-a și a XII-a își pot lua liber în zilele în care nu au cursuri, se arată într-un document trimis de Ministerul Educaţiei. Directorii instituţiilor de învăţământ au la dispoziţie o săptămână pentru organizarea programului pe luna aprilie.
Vacanțele scumpe pe litoral sunt deja rezervate: agenții de turism spun că tot mai mulți oameni vor să petreacă concediul la malul mării
Cele mai bune locuri de pe Litoral s-au vândut deja de pe acum. Sunt cele mai scumpe vacanțe pe care românii le rezervă și plătesc pe bandă rulantă, zilele acestea. La agențiile de pe litoral sună telefoanele continuu iar camerele de 500 de euro pe noapte s-au dat primele în Mamaia.
Milioane de oameni au rărit excursiile în acest an. Cei mai mulți dintre constănțeni vor sări și peste concediul de iarnă. Dacă în alți ani, Anul Nou îi prindea pe aceștia în vacanțe exotice sau la munte, anul acesta, oamenii aleg să stea acasă de sărbători. Acest lucru se vede și la încasările foarte mici din industria turismului.