Rezultate pentru eticheta "cnmb"
Mobilizare de forță la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța. Se strâng donații pentru un liceu partener din Ucraina
Elevii de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța s-au mobilizat rapid atunci când au auzit că alți tineri de vârsta lor au nevoie de ajutor. Împreună cu părinții și profesorii lor au strâns sute de produse alimentare și medicamente pentru ucraineni. Lucrurile vor pleca spre Nikolaev, la un liceu cu care instituția constănțeană este parteneră de mai bine de 10 ani.
Constănțeni cu care ne mândrim. Cinci elevi ai Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” au câștigat două premii la un concurs internațional
În cursa omenirii pentru planeta Marte, cinci elevi din Constanța au impresionat un juriu internaţional cu prima aşezare umană de pe planeta roşie. Liceenii au proiectat un habitat uman şi toate anexele acestuia în care coloniştii vor trăi, iar macheta finală a fost realizată cu ajutorul unei imprimante 3D. Într-un concurs unde s-au acordat doar Premiu 1 şi Menţiunea de Onoare, elevii noştri le-au luat pe amândouă.
Darius Mărdaru, elev constănțean, a fost admis la Universitatea Harvard: „Cu mine au decis că ei o să-mi acopere toate costurile. E o bursă totală”
Un elev al Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța a fost admis la Universitatea Harvard, cu o bursă integrală din partea prestigioasei instituții de învățământ. Harvard este cea mai veche și cea mai titrată universitate din Statele Unite, iar constănțeanul Darius Mărdaru i-a impresionat pe profesorii de-acolo cu palmaresul său: multiplu medaliat la olimpiade naționale și internaționale.