dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "clinica"

Pe șantierul din fața Policlinicii 2 a rămas doar molozul. Nici urmă de muncitor. Lucrările de reabilitare a unei rampe pentru persoanele cu dizabilități au început săptămâna trecută. Calea de acces a fost distrusă, dar lucrările nu au mai continuat de 3 zile, practic de când s-au terminat alegerile.

Ambulatoriul de Specialitate din cadrul Spitalului Județean va fi deschis de luni 12 ore/zi, așa cum era înainte de instituirea stării de urgență. Reprezentanții unității medicale au luat însă o serie de măsuri stricte astfel încât să prevină răspândirea coronavirusului. Astfel, tuturor pacienților care vor intra în Policlinică li se va măsura temperatura, vor purta mască, se vor dezinfecta și vor completa un chestionar împreună cu personalul medical. În plus, într-un cabinet nu vor avea loc mai mult de 2 consultații pe oră.

Veste bună pentru locuitorii din Medgidia. Ambulatoriul pe care l-au aşteptat ani la rând a fost modernizat. Cu o investiţie de peste două milioane de euro, clădirea policlinicii a fost reabilitată la standarde europene. Dacă înainte clădirea era o ruină, acum poate fi comparată cu alte unităţi spitaliceşti moderne.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233