dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "chirie"

Terenul pe care își desfășoara activitatea este mărul discordiei dintre unii comercianți din Piața Tomis III și Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public și Privat. Aceștia spun că între cele două părți exista un contract de asociere care precizează că după 12 ani, oamenii vor putea cumpăra spațiul, însă acum s-au trezit că trebuie să plătească chirie. Momentan, doar trei dintre comercianți au devenit cu totul proprietari, lucru care i-a nemulțumit și mai mult pe ceilalți. De aici și revolta celor care au investit în construcțiile în care își vând produsele.

Prețul chiriei a crescut cu 50% în Constanța în ultima perioadă. Criza refugiaților a dus la o ridicare semnificativă a tarifelor. Astfel, potrivit unui studiu, valoarea medie a chiriei în municipiu este cea mai mare din țară. Aproape 400 de euro pe lună plătesc cei care vor să locuiască într-o zonă accesibilă. La periferia orașului, doritorii pot da și cu 150 de euro mai puțin.

Cei care nu vor să stea la cămin și caută mai mult confort, optează pentru închirierea unui apartament. Prețurile sunt însă pe măsură. Pornesc de la 300 de euro și pot ajunge și la 500 de euro pentru un apartament cu două camere. Unii agenți imobiliari consideră municipiul Constanța al treilea cel mai scump oraș în ceea ce privește prețul chiriei. Pe primele două locuri se clasează Cluj și București.

Cu cel puțin 50 de euro mai mult – atât vor scoate din buzunar cei care sunt în căutarea unei locuințe de închiriat. Pentru studenți a început deja goana după un loc de cazare pentru anul universitar care va debuta într-o lună și jumătate. Proprietarii care închiriază apartamente în Constanța au publicat pe site-urile de profil ofertele pentru studenți. Și universitățile vor începe înscrierile pentru cazarea în cămine, alternativa mai ieftină pentru tinerii care nu își permit să plătească chiria și utilitățile pentru un apartament.

Consecințele conflictului dintre Ucraina și Rusia se răsfrâng asupra tuturor, la nivel global, direct sau indirect. Euro joacă un rol destul de important în acest context iar începând cu data de 24 februarie de când a izbucnit războiul, acesta este în creștere, o arată și datele. Deși creșterea nu este una semnificativă, constănțenii cu rate și plăți în această valută se tem că majorările ar putea fi din ce în ce mai mari și i-ar putea afecta pe termen lung.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233