Rezultate pentru eticheta "chirie"
CONSTANŢA. Noul an universitar bate la ușă, iar studenții sunt în căutarea unei chirii. ''Cea mai scumpă zonă este cea de la campus, undeva la 400 de euro un studio''
Mai este puțin până la deschiderea anului universitar, iar cei mai mulți dintre studenți își caută cazare, pe ultima sută de metri. Prețurile au crescut, iar proprietarii nu lasă nici un leu. Cei mai câștigați au rezervat apartamentele încă din mai, atunci când prețurile erau ceva mici. Agenții imobiliari spun că cele mai căutate zone sunt cele din proximitatea Universității „Ovidius“, cele din jurul restaurantelor și ale punctelor cheie din oraș.
Au crescut prețurile șezlongurilor. Echipa Dobrogea TV a luat la pas plajele din stațiunea Mamaia și vă prezintă tarifele de închiriere
Luna iulie a venit cu creșteri de prețuri la majoritatea serviciilor și produselor de pe litoral. Excepție de la această regulă nu au făcut nici șezlongurile. Astfel, turiștii, dar și constănțenii care vor să-și petreacă ziua pe plajă vor trebui să scoată mai mulți bani din buzunar. În stațiunea Mamaia, tarifele pornesc de la 40 de lei și pot ajunge chiar și la 100 de lei pe zi, în funcție de zona aleasă. În schimb, în sudul litoralului, tarifele sunt ceva mai mici, existând inclusiv situații în care șezlongul este oferit gratuit de către hotel.
Operatorii economici de pe litoral încă nu au intrat în posesia contractelor de închiriere a plajelor: „Haideți să fim optimiști. Mamaia va funcționa”
Sezonul estival bate la ușă, însă operatorii economici de pe litoral încă nu au intrat în posesia contractelor de închiriere a plajelor. Termenele pentru procedura de autorizate sunt mult prea mari, de aceea municipalitatea s-a gândit să încerce să scurteze aceste perioade ca măcar până la jumătatea lunii iunie agenții să poată da startul noului sezon.
Previziuni sumbre pentru litoral. Reprezentanții turismului și unii operatori economici se tem că acest sezon va fi unul dintre cele mai slabe din ultimii ani
Fără șezlonguri, umbreluțe și toalete. Așa vor arată în mare parte plajele de pe litoral în vara anului 2023. Ceea ce înseamnă că turiștii, cel mai probabil, vor face plajă pe cearceaf. Sau vor alege varianta să vină de acasă cu șezlongul și umbreluța în mână. Reprezentanții turismului, dar și unii operatori economici se tem că acest sezon va fi unul dintre cele mai slabe din ultimii ani. „Dezastru” este cuvântul prin care au descris următorul sezon.
Noi nemulțumiri în legătură cu plajele lărgite. Guvernul vrea să le închirieze pe o perioadă tranzitorie, însă operatorii de plajă nu vor să liciteze în astfel de condiții
Zecile de hectare de plaje noi apărute pe litoral nu au intrat cu acte în regulă în patrimoniul statului român. Trebuie cadastru, intabulare și Plan Urbanistic Zonal. Cu toate acestea, în 2023 ele vor fi exploatate turistic cu ajutorul unor soluții de compromis deoarece procedurile administrative de înregistrare a lor în patrimoniul statului nu vor fi finalizate mai curând de doi ani. Guvernul vrea să le închirieze chiar și așa, pe-o perioadă tranzitorie, însă operatorii de plajă nu vor să liciteze în astfel de condiții.