dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "casă"

Vânătorul de mine M 270 „Sublocotenent Ion Ghiculescu” a traversat Canalul Mânecii, a avut prima escală, iar acum înfruntă provocările Atlanticului în drum spre casă. Marinarii militari au parcurs o perioadă foarte intensă de pregătire. Aceștia au trecut printr-un proces amplu de instruire, având la bază cele patru părți componente: instrucția individuală, instrucția colectivă, instruirea teoretică și, bineînțeles, instruirea practică.

Angajații Casei de Pensii din Constanța intră, de mâine, în grevă de avertisment. Reprezentanții instituției vor protesta între 08.00 și 10.00. Așadar, constănțenii trebuie să știe că activitatea va fi complet blocată timp de două ore. Sindicaliștii cer salarii egale cu cele din alte instituții, cum ar fi ANAF, vor condiții mai bune de lucru, plata orelor suplimentare sau rezolvarea deficitului de personal. În cazul în care revendicările nu le vor fi soluționate, aceștia amenință că intră în grevă generală de săptămâna viitoare.

Este a treia zi în care angajații Casei Județene de Pensii din Constanța au ieșit în stradă. Alături de ei au fost astăzi și cei de la ITM și de la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială. Oamenii și-au strigat nemulțumirile în fața instituției și au cerut salarizare egală pentru toată lumea. Protestul lor vine după ce angajații din CAS-uri au reușit să obțină majorările salariale solicitate în urma unei greve prelungite. Dacă Guvernul nu va veni cu soluții și pentru ei, angajații amenință că vor intra în grevă generală.

Cum ne afectează războiul din Ucraina? Care sunt cele mai noi „arme” pe care le folosesc combatanții și cum ne afectează? Sunt doar câteva din întrebările la care au răspuns la Constanța experți în geopolitică din România, Ucraina, Georgia, Turcia și Polonia, dar și diplomați precum Ambasadorul Republicii Moldova în România. „Marea Neagră, războaie și hegemoni” a adus în prim plan teme importante și de actualitate care privesc perimetrul Mării Negre.

A fost protest spontan astăzi la Casa Județeană de Pensii din Constanța. Mai mulți angajați au ieșit în fața instituției, cerând eliminarea inechităților salariale. Oamenii sunt nemulțumiți de salariile mici, condițiile de muncă, dar și de numărul de angajați. Sindicaliștii avertizează că se poate ajunge la grevă generală.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233