dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "cas"

Vânătorul de mine M 270 „Sublocotenent Ion Ghiculescu” a traversat Canalul Mânecii, a avut prima escală, iar acum înfruntă provocările Atlanticului în drum spre casă. Marinarii militari au parcurs o perioadă foarte intensă de pregătire. Aceștia au trecut printr-un proces amplu de instruire, având la bază cele patru părți componente: instrucția individuală, instrucția colectivă, instruirea teoretică și, bineînțeles, instruirea practică.

Angajații Casei de Pensii din Constanța intră, de mâine, în grevă de avertisment. Reprezentanții instituției vor protesta între 08.00 și 10.00. Așadar, constănțenii trebuie să știe că activitatea va fi complet blocată timp de două ore. Sindicaliștii cer salarii egale cu cele din alte instituții, cum ar fi ANAF, vor condiții mai bune de lucru, plata orelor suplimentare sau rezolvarea deficitului de personal. În cazul în care revendicările nu le vor fi soluționate, aceștia amenință că intră în grevă generală de săptămâna viitoare.

Au crescut salariile românilor, arată datele Institutului Național de Statistică. În septembrie 2023, câștigul salarial mediu brut a fost de 7.350, iar cel net de 4.593 de lei. O duc bine cei care lucrează în fabricarea produselor obținute din prelucrarea țițeiului, în IT sau transport aerian. Și bugetarii, precum cadrele didactice sau cei din sănătate și asistență publică au avut parte de creșteri salariale. Cele mai mici venituri au angajații din hoteluri și restaurante, puțin peste 2.500 de lei.

Este a treia zi în care angajații Casei Județene de Pensii din Constanța au ieșit în stradă. Alături de ei au fost astăzi și cei de la ITM și de la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială. Oamenii și-au strigat nemulțumirile în fața instituției și au cerut salarizare egală pentru toată lumea. Protestul lor vine după ce angajații din CAS-uri au reușit să obțină majorările salariale solicitate în urma unei greve prelungite. Dacă Guvernul nu va veni cu soluții și pentru ei, angajații amenință că vor intra în grevă generală.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233