Rezultate pentru eticheta "bănci"
Elevii constănțeni s-au întors în bănci. Chiar dacă o parte dintre ei și-ar fi dorit să mai petreacă puțin timp acasă, vacanța de iarnă s-a încheiat iar profesorii i-au așteptat astăzi în clase. Cei din clasele V-XII vor desfășura orele în format fizic cu condiția ca fiecare să respecte în continuare măsurile de prevenție. Astfel, pentru siguranța tuturor, testele rapide au fost distribuite în unitățile de învățământ pentru ca fiecare copil să beneficieze de unul chiar din prima zi de școală. Restul copiilor se vor reîntoarce la creșe, grădinițe sau în clasele I-IV pe 10 ianuarie. Următoarea vacanță pe care aceștia o vor avea va fi în primăvară.
Elevii constănțeni, bucuroși că s-au întors înapoi în bănci: peste 200 de unități de învățământ din județ și-au reluat cursurile în format fizic
A început școala după două săptămâni de vacanță forțată. Peste 200 de unități de învățământ din județul Constanța și-au deschis astăzi porțile. În instituțiile școlare în care pragul de vaccinare al angajaților îl depășește pe cel impus de autorități, directorii i-au așteptat pe elevi cu brațele deschise. La nivelul județului nostru, personalul didactic, nedidactic și auxiliar din școli este imunizat în proporție de 66,8%.
Elevii constănțeni, dornici să se reîntoarcă în bănci. Ei speră ca școala online să rămână doar o amintire
De luni, elevii se vor întoarce în bănci. După două săptămâni în care aceștia s-au aflat într-o vacanță impusă de pandemia de coronavirus, ei își pot revedea acum colegii. Însă numai în anumite condiții. Pentru ca educația să continue, Președintele României, Klaus Iohannis a menționat că pragul de vaccinare al angajaților din instituțiile de învățământ trebuie să depășească pragul de 60%, iar regulile sanitare din instituții trebuie respectate de toată lumea.
Tot mai multe clădiri din Constanța sunt acoperite de grafitti. Autoritățile avertizează că amenzile ajung până la 500 de lei
Arta stradală este un fenomen bine cunoscut în orașele europene și nu numai. Totuși, între creațiile artistice și graffiti-urile făcute la voia întâmplării este o mare diferență. De-a lungul timpului tot mai mulți constănțeni și-au pus amprenta într-un mod negativ asupra aspectului blocurilor și obiectelor din oraș. Desenele lipsite de noimă și uneori vulgare se regăsesc pe pereții clădirilor și îi nemulțumesc pe localnicii care speră la un oraș mai curat.
Se lucrează la foc continuu în școlile și liceele din Constanța pentru ca elevii să se întoarcă în bănci în cele mai sigure condiții
Pregătirile sunt în toi în unitățile de învățământ din municipiul Constanța. Cu multe emoții, dar și griji, elevii se vor reîntoarce în bănci de luni. În școlile și liceele din oraș se lucrează la foc continuu. Toate măsurile de protecție au fost luate, iar acum urmează acțiuni de deratizare, dezinsecție și dezinfecție. S-au reîncărcat toate extinctoarele, s-au alimentat dozatoarele și s-au igienizat spațiile sanitare pentru ca fiecare detaliu să fie bine pus la punct pentru siguranța copiilor. Elevii dar și profesorii sunt bucuroși vor începe cursurile în format fizic.