Rezultate pentru eticheta "bona"
CONSTANŢA. Sălile de fitness, afectate de scumpirile la curentul electric. Unii administratori iau în considerare scumpirea abonamentelor: ''Dacă nu avem încotro, o să mai mărim, cât să supraviețuim''
Plătesc facturile la curent chiar și cu 30% mai mari. Sălile de fitness au fost și ele afectate de scumpirile care au avut loc în ultimele luni la energie electrică. Benzile de alergare, scările electrice, dar și sauna, sunt câteva dintre consumatoarele importante de curent, susțin reprezentanții sălilor. Totuși pentru moment tarifele la abonamentele lunare rămân aceleași, însă nu se exclude varianta ca pe viitor, în cazul în care cheltuielile vor fi și mai mari, acestea să fie și ele majorate.
Puține cereri pentru abonamentele de parcare în Constanța în cele șase luni de la implementarea regulamentului
Aproximativ 1.000 de abonamente – doar atâtea s-au achiziționat până în acest moment în Constanța, deși regulamentul parcărilor este valabil de șase luni de zile. Acest abonament costă 199 de lei și timp de un an de zile îi permite posesorului să parcheze pe orice loc dorește din zona 2 a orașului, dar și pe locurile de reședință în intervalul orar 08.00-16.00.