Rezultate pentru eticheta "baze"
Un nou pol al distracției în județul Constanța. Una dintre cele mai mari baze de echitație din țară și-a deschis porțile
Județul Constanța beneficiază din această săptămână de un nou pol al distracției. Este vorba despre o locație exclusivistă, aflată pe drumul dintre localitățile Culmea și Nazarcea, care este bazată pe un concept cu totul special, destinat, în special, competițiilor de echitație naționale si internaționale. Considerată cea mai mare bază de acest gen din țară, locația va avea și un restaurant, piscină, dar și locuri de cazare.
Gunoaie la tot pasul, vegetație sălbatică, mizerie, mirosuri greu de suportat și terenuri distruse. Așa arată trei baze sportive din orașul Constanța. Este vorba de complexul „Badea Cârțan”, complexul „Hidrotehnica” și complexul „Triunghi”. Au ajuns în această situație pentru că aici nu s-au mai făcut investiții de ani zile. Bazele se află într-o stare avansată de degradare, iar cel puțin una dintre ele trebuie refăcută din temelii, spun cei care le administrează.
Focar de infecție între blocuri, în zona bazei sportive din Tomis Nord: pe lângă mormanele de gunoaie, oamenii se plâng și de mirosul insuportabil
Priveliște dezolantă pentru constănțenii care locuiesc în zona bazei sportive din Tomis Nord. După demolarea grădinilor au rămas în urmă tot felul de gunoaie, iar mirosul este greu de suportat. Oamenii spun că situația este din ce în ce în ce mai gravă și speră ca cineva să ia măsuri.