Rezultate pentru eticheta "bayram"
Musulmanii din întreaga lume sărbătoresc Kurban Bayram. În toată Dobrogea, 80.000 de turci şi tătari sacrifică animale în cinstea lui Allah
Musulmanii din întreaga lume sărbătoresc Kurban Bayram - sărbătoarea sacrificiului - cel mai mare eveniment al religiei islamice. În toată Dobrogea, 80.000 de turci şi tătari sacrifică astăzi animale în cinstea lui Allah, iar din carnea lor credincioşii pregătesc mâncăruri tradiţionale. Familiile de musulmani, în special cele înstărite, sunt obligate să taie un berbec în una din cele patru zile cât durează Kurban Bayram-ul.
Ramazan Bayramul, sărbătorit de astăzi, timp de trei zile, de peste 100.000 de musulmani români: peste jumătate fac parte din comunitatea din Dobrogea
Smerenie, rugăciune și credință. Începând de astăzi, Ramazan Bayramul este sărbătorit de peste 100.000 de musulmani din România, aproximativ jumătate dintre aceștia aflându-se în Dobrogea. Enoriașii au participat la slujba care a început la 6 dimineața la geamiile din oraș și din alte zone ale țării, unde bărbații s-au rugat pentru sănătate și pace sufletească.
Dulciurile, vedetele Ramazan Bayram-ului: baclavalele, sarailiile, cornulețele sau kataiful nu vor lipsi de pe mesele musulmanilor
Baclavale, sarailii, cornulețe, kataif, cu nucă, fistic sau ciocolată. Toate acestea sunt vedetele sărbătorilor musulmane. Și cum de pe masa de Ramazan Bayram nu puteau să lipsească aceste bunătăți, cofetăriile și localurile turcești s-au pregătit să-i aștepte pe cei care nu au avut timp să le gătească.
Peste 70000 de musulmani din România sărbătoresc de astăzi Kurban-bayram-ul. Este una dintre cele mai importante sărbători pentru comunitatea musulmană și durează patru zile. În tot acest timp, musulmanii vor petrece acasă alături de familie având în vedere că sărbătoarea de anul acesta este marcată de pandemia de covid 19.