Rezultate pentru eticheta "batute"
Sâmbătă, la nivel mondial, se sărbătorește Ziua Internațională pentru Eliminarea Violeței asupra Femeilor. La Constanța, evenimentul a fost marcat în avans. Mai multe reprezentante ale unei asociații locale, împreună cu specialiști și alți constănțeni, au desfășurat o sesiune de discuții pentru identificarea de soluții pentru combaterea acestui fenomen care face în continuare numeroase victime, dar mai ales conștientizarea lui.
Tatăl micuței bătute de mamă a venit de urgență la Constanța și își strigă disperarea: „Le aduc tot ce vor, dar vreau copiii astăzi”
Povestea mamei din Constanța care s-a filmat în timp ce își bate fetița pentru a se răzbuna pe soțul ei care voia să divorțeze, este departe de final. Tatăl copiilor a ajuns acasă cu primul avion, din Olanda, și face eforturi pentru a-și scoate copiii din plasamentul instituit sâmbătă noaptea de autorități.
La Constanța au fost dezbătute viitoarele proiecte care vor plasa România în rândul statelor care promovează durabilitatea
Într-un secol dominat de viteză, statele au nevoie de strategii puternice pentru a face față provocărilor. În prezent, sustenabilitatea reprezintă una dintre cele mai mari valori pe care Europa își clădește principiile. Sectorul economic, alături de cel social și de mediu sunt doar câteva dintre cele care necesită investiții și atenție din partea autorităților. Țara noastră, alături de celelalte state membre UE, își propune prin Agenda 2030 să aducă o schimbare. La Constanța au fost dezbătute viitoarele proiecte care, în următorii 10 ani, vor plasa România în rândul statelor care promovează durabilitatea.
Propuneri pentru un oraș mai curat: fără mizerie pe străzi, covoare bătute între blocuri sau rufe întinse în văzul tuturor
Mizeria de pe jos, mașinile și covoarele spălate pe domeniul public dar și rufele întinse la uscat în văzul tuturor ar putea deveni istorie. Pe masa Primăriei se află o serie de propuneri care ar schimba imaginea pe care Constanța o are la acest moment. Municipalitatea speră ca aceste reglementări să ducă, în timp la un oraș mai curat și mai primitor pentru turiști.