dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "autobuz"

Unele dintre noile refugii de autobuz abia montate în Constanța pun serioase probleme pietonilor. Și asta pentru că nu mai există spațiu suficient pentru a trece prin fața lor mai multe persoane în același timp ori cineva cu un căruț de copil sau scaun rulant. Mulți constănțeni spun că nu este normală situația, în timp ce alții consideră că se găsesc soluții și în astfel de condiții.

Aproximativ 30 de minute. Atât trebuie să aștepte năvodărenii autobuzul care leagă orașul Constanța de Năvodari și asta în cazul în care au noroc să se urce în primul mijloc de transport în comun. De cele mai multe ori, oamenii susțin că, din cauza aglomerației, sunt nevoiți să aștepte următoarea mașină. Mai mult, cer suplimentarea numărului de stații, dar și rectificarea tarifului biletului. Autoritățile au avut deja câteva discuții, iar în acest moment se caută soluții pentru remedierea acestor probleme.

Refugiații ucraineni cer autorităților constănțene reintroducerea liniei de autobuz care leagă Mamaia de Constanța. Concret, este vorba de cetățenii care locuiesc în apartamentele și hotelurile din stațiune. Autobuzul a fost suspendat în extrasezon, iar mamele care merg cu cei mici la grădiniță sau la școală au făcut o petiție, cu speranța că li se va da o soluție. Municipalitatea a luat în calcul solicitarea, care este la acest moment analizată.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233