Rezultate pentru eticheta "austria"
Elevii din Austria încep cursurile pe 7 septembrie cu prezenţa în clasă, dar fără obligaţia de a purta mască de protecţie, cu încăperi foarte bine aerisite şi cu efectuarea multor teste. Scopul acestui plan de reîncepere a anului şcolar este de a menţine şcolile deschise “în cea mai deplină normalitate posibilă".
Austria a introdus restricții de călătorie pentru români - vor fi obligați să stea în carantină două săptămâni
Oricine intră în Austria din România, Bulgaria sau Rep. Moldova trebuie să stea în izolare 14 zile. Nerespectarea acestui lucru reprezintă o încălcare gravă și va fi pedepsită cu amenzi de până la 1.400 de euro. De asemenea, controalele la frontiera cu Slovenia și Ungaria vor fi dublate și ele.
Va fi reluată operarea zborurilor, fără restricții, din România spre Austria, Germania și Grecia, urmând ca noi rute să fie introduse săptămânal, în functie de evoluția pandemiei de coronavirus și a deciziilor autorităților naționale.
“După săptămâni de lupte”, pe 10 mai pleacă primul tren din România spre Viena, iar biletul costă 100 de Euro. Austria a primit aprobările din partea statului român și astfel se va crea coridorul feroviar pentru cadrele medicale de la noi care trebuie să ajungă la muncă în această țară.