Rezultate pentru eticheta "asociatie"
Copiii mai mici de trei ani ar putea fi scoși de la întreținere: este o modificare a Legii Asociației de proprietari, adoptată de Senat
Copiii sub trei ani ar putea fi scoși de la întreținere. Așadar, părinții a peste 10.000 de micuți ar putea scuti niște bani atunci când vine vorba de plata facturilor. Hotărârea modificării Legii Asociațiilor de proprietari a fost adoptată în plen, de Senat și urmează să fie dezbătută în Camera Deputaților, care este for decizional.
Solicitările Asociației Elevilor din Constanța vor ajunge pe masa președintelui: vacanțe mai scurte și începerea mai rapidă a anului școlar
Protest al Asociației Elevilor din Constanța. Aceștia solicită începerea noului an de învățământ la 1 septembrie şi vacanțe mai scurte. Și asta pentru ca materia pierdută în acest an pandemic să poată fi recuperată mai repede. O scrisoare în acest sens a fost trimisă inclusiv președintelui Klaus Iohannis.
Edificiul Roman cu Mozaic din Constanța, îngropat în gunoaie: „Ce este aici, găsiți peste tot în această țară minunată”
Oraşul de la malul mării oferă povești și monumente istorice impresionante. Una dintre acestea este Edificiul Roman cu Mozaic. De-a lungul timpului, clădirea antică a ajuns groapa de gunoi a localnicilor, iar zidurile cu greu mai stau în picioare. Tone de moloz au fost adunate cu basculantele, iar pe lângă membrii Asociaţiei pentru Salvarea Patrimoniului, s-au alăturat acţiunii de ecologizare şi o parte dintre localnici.
Patronii de restaurante, cafenele, baruri și terase s-au unit într-o asociație care să lupte contra Guvernului care îi falimentează
Le-a ajuns cuțitul la os. O posibilă închidere i-ar duce în pragul falimentul. Pandemia de coronavirus a afectat cel mai tare industria ospitalității. Patronii de restaurante, cafenele, baruri sau terase se plâng și spun că, dacă vom intra din nou în carantină, vor fi nevoiți să-și pună definitiv lacătul pe ușă. Managerii de la mare s-au unit într-o asociație care să lupte cu toate armele sindicale contra Guvernului care îi falimentează.