Rezultate pentru eticheta "andrei"
Constănțeanul Patrick Cioranu a obținut medalia de aur la Olimpiada Internațională de Astronomie și Științele Spațiului pentru Juniori: „Pentru mine a fost o bucurie foarte mare că am reușit să am acest succes”

Medalie de aur pentru un elev constănțean. Pasionat de astronomie, fizică și matematică tânărul, elev în clasa a X-a, a participat an de an la competițiile naționale organizate și a câștigat aur, argint și bronz. De la cea mai recentă competiție, Olimpiada Internațională de Astronomie și Științele Spațiului pentru Juniori, s-a întors cu medalia de aur. Tânărul își dorește să lucreze la NASA, iar până atunci să urmeze cursurile unei universități din străinătate.
Venit în urmă cu aproape cinci ani la Constanța, Andrei Artean are parte de un sezon de excepție sub comanda lui Gheorghe Hagi. Mijlocașul evoluează constant în formația Farului, iar în această vară și-a prelungit contractul pentru încă două sezoane. Aflat pe primul loc în clasamentul Superligii el își dorește ca la vară să își treacă în palmares și primul titlu de campion al României.
Zeci de polițiști, jandarmi și pompieri constănțeni vor asigura buna desfășurare a evenimentelor dedicate Zilei Naționale a României

Ziua Națională a României va fi sărbătorită și la Constanța printr-o serie de evenimente. Cel mai important moment va fi însă parada militară de 1 Decembrie care va avea loc pe Bulevardul Tomis. Și pentru ca totul să se desfășoare fără incidente la datorie vor fi zeci de polițiști, jandarmi și pompieri. Aproximativ 500 de militari alături de 70 de mașini și tehnică de luptă vor defila pe bulevard, iar cerul va fi survolat de mai multe aeronave.
Constănțenii care nu au ajuns la Mănăstirea Sfântul Andrei au participat la slujba ținută în lăcașurile de cult din oraș

Sute de credincioși au sărbătorit astăzi ziua Sf. Apostol Andrei. Constănțenii care nu au avut cum să ajungă la mănăstirea care-i poartă numele au mers la slujba ținută în lăcașurile de cult din municipiu. S-au rugat și au aprins o lumânare pentru cei care își sărbătoresc astăzi onomastica, dar și pentru cei care au trecut în neființă. Peste 940.000 de români își serbează astăzi ziua de nume.
Mii de pelerini din toată țara au ajuns la Mănăstirea Sfântului Andrei: „Mulți oameni vin și se roagă, bolnavi fiind și pleacă sănătoși”

Mii de pelerini din toată țara au ajuns la Mănăstirea Sfântului Andrei din județul Constanța pentru a se ruga în peștera în care apostolul s-ar fi adăpostit în urmă cu 2.000 de ani. Autoritățile au anunțat că prezenți au fost peste 15.000 de credincioși. Mulţi dintre ei au venit aici convinşi de puterile tămăduitoare ale peşterii şi mai ales ale moaştelor sfinte depuse în interior.